Caută
Close this search box.

Deputat PNL, fost secretar general al partidului, condamnat la închisoare!

Deputatul PNL Mihai Voicu (50 de ani), fost secretar general al PNL și fost ministru delegat pentru Relația cu Parlamentul, a fost condamnat, joi, la trei ani închisoare cu suspendare într-un dosar în care a fost acuzat că le-ar fi solicitat membrilor de partid din judeţul Dolj bani pentru a fi trecuţi pe liste la alegerile din 2012. La scurt timp după anunţarea setinţei, liderul PNL Ludovic Orban a declarat că Voicu nu mai este membru al PNL, calitatea fiindu-i suspendată conform statutului partidului.

Potrivit DNA, în perioada ianuarie – aprilie 2012, Mihai Voicu, în calitate de preşedinte al PNL Dolj şi vicepreşedinte al partidului la nivel naţional, şi-a folosit influenţa şi autoritatea determinate de funcţiile deţinute pentru a impune membrilor Biroului Permanent Teritorial criterii nestatutare, în sensul că membrii de partid, pentru a putea candida de pe un loc eligibil, să sprijine financiar campania electorală prin plata unor contribuţii individuale, potrivit Agerpres.

Concret, „donaţiile” respective condiţionau candidaturile pe un loc eligibil pe listele de vot la alegerile locale 2012 ori parlamentare din toamna aceluiaşi an sau susţinerea politică pentru ocuparea unei funcţii de conducere într-o instituţie publică.

Procurorii susţin că Mihai Voicu le-ar fi solicitat membrilor de partid care doreau să ocupe un loc pe liste la alegerile din 2012 să cotizeze către partid câte 16.400 de lei, sumă care urma să fie multiplicată în funcţie de importanţa postului de care era interesat cel care dădea banii.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri