Caută
Close this search box.

Familia poliţistului ucis va primi 20 000 de euro. Viața unui urs brun braconat – 40.000 de euro

MAI a achitat familiei o despăgubire de doar 20.000 de euro pentru viața polițistului, asta în timp ce viața unui urs brun braconat costa 40.000 de euro. Cam asta este valoarea polițistului român în România, afirmă Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Europol.

Valoarea despăgubirii pentru poliţiştii căzuţi la datorie în misiuni se acordă în baza unei Hotărâri de Guvern emise în urmă cu 10 ani. De atunci nimic nu s-a schimbat, spun sindicaliştii.

„Trebuie ca în momentul în care polițistul își riscă viața, să știe că în spatele lui stă un minister care îl apară și o legislație de care va putea beneficia în situația unei astfel de tragedii. Mai mult ca sigur familia nu va putea accesa sub nici o formă o sumă mai mare din partea MAI, nici în instanţă, nici pe baza actelor normative în vigoare”, adaugă Cosmin Andreica.

Copiii poliţistului vor putea să ajungă în şcolile militare fără examen şi soţia lui va putea fi încadrată în structurile MAI.

Cristian Amariei avea 43 de ani, era căsătorit şi avea 2 copii. A fost victima unei misiuni prost organizate, după cum recunoaşte chiar comandantul Poliţiei Române. Dar Carmen Dan rezistă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri