Caută
Close this search box.

Felix Stroe (PSD Constanţa), limbaj de gang folosit într-o şedinţă de partid

felix stroe

O înregistrare din timpul ședinței PSD Constanța din 19 iunie a ajuns în posesia site-lui local ordinea.ro. În înregistrare se aude vocea președintelui Felix Stroe, care folosește un limbaj colorat pentru a-i mobiliza pe social-democrații constănțeni. Stroe își îndeamnă colegii să ”nu întoarcă obrazul” și să răspundă la ”M*e PSD” cu ”M*e PNL și USR”, iar femeilor din partid le cere să aibă ”atitudine bărbătească”: ”Capete-n gură și pe ei!”:

”Puși pe bătaie! Și n-o să ne întoarcem obrazul celălalt ca-n spusa aia a lui Matei (evanghelistul – n.r.), ci (dacă ni se spune – n.r.) ”Ba a mă-tii” (vom răspunde) ”Ba a mă-tii”. Scuzați-mă doamnelor! Și vă rog frumos și doamnelor să aveți atitudine bărbătească: capete în gură, și pe ei! Corect? Capete în gură, și pe ei! Muie PSD? (răspundem – n.r.:) Muie USR! Muie PNL! Așa trebuie să vă fie atitudinea. Sunteți măgari? Nu începem noi. Sunteți măgari? Vă spunem de zece ori mai mult ca voi”, se aude în înregistrarea publicată de ordinea.ro.

”[Ei] n-au fost în stare să se mobilizeze pentru moțiunea de cenzură, pe care au anunțat-o cu surle și trâmbițe, că ne dau după cap și ne sfărâmă în picioare. Se ceartă între ei ca și chiorii. Vor scoate 15 candidați la prezidențiale. USR-ul se vede deja cu președintele. Hai să ne mobilizăm! Corect? Hai să ne mobilizăm! Să ne mobilizăm, și pe ei! Pe ei, pe mama lor!”, se mai aude în înregistrare.

Felix Stroe a preluat șefia PSD Constanța după ce Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu au plecat din partid în urma problemelor penale. Stroe a fost ministrul Transporturilor în Guvernul Tudose și, în prezent, este susținut de organizația de la Constanța pentru funcția de secretar general al PSD, ocupată de Codrin Ștefănescu până la condamnarea definitivă a lui Liviu Dragnea. Congresul extraordinar al PSD va avea loc în 29 iunie, la Neptun, pe ”moșia” șefului PSD Constanța.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri