O vară și o toamnă fierbinți, cu interesante “mișcări de cadre” în instituțiile europene, iar una dintre cele mai urmărite este, vorba nepoților din povestea lui Barbu Delavrancea: “Tată-mare, da’ cocorii un’ se duc când se duc?” În cacofonia instituțională europeană a redistribuirii demnităților de prim rang în ierarhiile integrationismului, disputele pentru ranguri tind să pună în eclipsa un fapt care n-ar trebui să treacă chiar atât de puțin observat: ieșirea din scenă a președintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker. Ce va face redutabilul demnitar cu mers șovăielnic și efuziuni pitorești, dar cu un palmares politic impresionant în țara sa, Marele Ducat al Luxemburgului, unde a fost vreme de două decenii premier și a mai deținut, înainte și după, și alte funcții importante în stat. Se va resemna să pescuiască pe malul Moselei ca un pensionar ce merită să se relaxeze tihnit după o viață publică intensă ori… Predecesorul sau în funcție, Jose Manuel Barroso s-a instalat fulgerător într-un nou fotoliu după încheierea mandatului de “prim ministru” al Europei Unite: președinte al Consiliului de Administrație al băncii americane de investiții Golden Sachs. Ziaristul Emmanuel Leroy de la săptămânalul francez “Marianne” pariază că și dl Juncker își va completa pensia de 5000 de euro (ca înalt demnitar european) și pensiile de fost oficial în țara sa cu un venit consistent tot de la o multinațională (sau mai multe) din lunga listă de firme aflate pe agenda sa de adrese.
Acest gen de translație nu e deloc neobișnuit în cercurile elitei politice europene de la Bruxelles. Fosta comisar european Viviane Reding este acum membru în Consiliul de Administrație al companiei belgiene Nyastar, fosta sa colegă Connie Hedegard și-a găsit un loc binemeritat în organigrama Volkswagen, iar o altă fost comisar, Neelie Kroes un fotoliu similar la Uber.
După europarlamentarele din 2014, Transparency International a urmărit traiectoria a unor foști europarlamentari și excomisari. 26 de foști eurodeputați au intrat rapid în cabinete de lobby-ing la Bruxelles, fără măcar să mai aștepte să se încheie perioada de “carantină” de 18 luni stabilită de reglementările comunitare.
Excentricului și redutabilului lider european Juncker, vizibil marcat de “sciatica” prin care a excelat în exercitarea funcției, cotidianul britanic “The Guardian” îi vede în continuare o carieră publică strălucită. Reglementările emise sub guvernarea sa europeană în favoarea multor multinaționale începând cu Apple și Amazon îi deschid multe uși capitonate , îi pregătesc fotolii confortabile și mai ales cecuri generoase.
Citește și: Acasă la Maia Morgenstern: „Sunt generoasă pentru că am de unde !”
Un răspuns
Mai „mic” pentru unii, mai „mare” pentru altii, domnul Jean-Claude Juncker este totusi „o figura” remarcabila.
Un om cu calitati, de altfel.
Pe cand unii reuseau la 28 de ani doar un ulcer, el reusea ocuparea unei functii de ministru in Luxemburg, apoi prim-ministru 18 ani, bineinteles fara a nega ca Luxemburg nu este nici Germania, nici Franta si cu atat mai putin Rusia. De asemenea a fost si conducator al finantelor zonei euro timp de tot atatia ani. A sustinut aderarea Romaniei si Bulgariei si in 2005 cand Luxemburgul a detinut presedentia UE, domnul Juncker personal s-a implicat in fundamentarea scurtarii cu 2 ani a semnarii tratatelor, ramanand de rezolvat incheierea reformelor si combaterea coruptiei. Un om decorat cu inalte ordine, care doreste o Europa mai mare si mai puternica si cu o armata proprie. Poate chiar un stat care sa „reunifice” teritoriile „migratoare” ale paleozoicei Pangeea, intr-un ultim efort al „crearii” lipsei de opozitie si scindare, prin negociere si etatizare treptata. Paradoxul inarmarii nu mai are legatura cu lupta ci cu „neantul disuasiunii”, imensele cheltuieli militare fiind sortite „sa piara” doar ca niste „simple avertismente” intr-o lume „cu sfarsit si inceput”.
Au mai fost si umbre.
Plamadit in „creuzetul polititicii”, nu avea cum sa inteleaga, sa se orienteze, sa relationeze, sa se raporteze la evenimente sau sa se manifeste, altfel decat politic.
Supraveghere secreta a politicienilor si a unor ONG-uri din Luxemburg, abuz in serviciu, „scheme” de evaziune fiscala (prin „nano”impozitare) in tarile UE pentru „marii jucatori” ai profitului mondial, sunt numai cateva. I s-a cerut demisia. Citez din Fabio de Masi, vicepreşedintele Comisiei privind spălarea banilor, evitarea taxării şi evaziunea fiscală din Parlamentul European: „Juncker este parte din problemă şi nu din soluţie. Este absurd ca milioane de europeni care au suferit de pe urma politicilor de austeritate … să îl aibă acum pe naşul evitării taxării ca preşedinte al Comisiei…”.
Nici o cariera politica, mai ales cea dusa „in spatele usilor inchise” nu are cum sa nu „erodeze” dar este remarcabila (totusi) „echilibristica” de succes a domnului Juncker din ultimele 3 decenii.
In ultimul rand, cu jena in suflet si fara a „incerca” nimic, voi aduce aminte si de „fragilitatile umane” legate de consumul de alcool si tutun.
Probabil, creatia (chiar si in lumea deciziei politice) se afla in „vecinatate” sau incumba nevoia unei „stari” aproape samanice, intrarea in lumea spirituala necesitand „tranzitarea” constiintei si intrarea in „transa” prin utilizarea a ceva aproape similar „entheogenilor”, acele „substante” psihoactive care induc si asigura „trairea” generatoare de idei si solutii.
„Sciatica” domnului Juncker il ajuta probabil sa „uite”, viitorul rezumandu-se la uitarea trecutului. Personal nu il condamn, „nimic din ceea ce este uman nefiindu-mi strain”. Toti ne calauzim dupa „mirosul” banilor, ei reprezentand la nivel personal atat „disuasiunea” cat si „lupta”. Si „cine este fara pata sa arunce primul piatra”.
Trecand (daca se poate) de exemplul domnului Jucker, nu putem sa nu observam si „cadrul” in care „evolueaza” intregul „politic” al lumii si dupa el „votantii”.
Lumea aceasta este bolnava de lipsa vinovatiei.