Caută
Close this search box.

Liderul USR, cu sinceritate: Mai avem nevoie de 20 de voturi de la PSD pentru a trece moțiunea de cenzură

usr

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, vineri, la TVR, că este dificil de spus dacă moţiunea de cenzură va trece, având în vedere că mai este nevoie de 20 de voturi de la PSD, care înseamnă mult în termeni de aritmetică parlamentară.

Bana a mai spus că, dacă moţiunea va fi adoptată, sunt două variante: fie formarea unui Guvern nou, fie rămânerea actualului Guvern interimar, fără posibilitatea de a da ordonanţe de urgenţă, până după alegerile prezidenţiale.

„Mai trebuie 20 şi ceva de voturi de la PSD, asta nu e un lucru uşor. Tot ce depinde de noi facem, discutăm cu oameni din PSD şi din ALDE. E dificil de spus (dacă trece sau nu moţiunea – n.r.), pentru că sunt discuţii în curs, diferenţa este totuşi mare, nu sunt doar două-trei voturi, 20 înseamnă mult în termeni de aritmetică parlamentară. PSD pare că încearcă să-şi revină din năuceala rezultatului catastrofal al alegerilor, am văzut şi conflictele din ultimele lor şedinţe. Zvonuri sunt foarte diverse, de la decizia de a trânti guvernul, până la a rămâne în logica asta şi să vedem ce se mai întâmplă”, a afirmat Dan Barna, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, parlamentarii de la PSD pot fi convinşi să voteze moţiunea prin argumentul că actualul Guvern duce PSD la un scor de sub 20%.

„Faptul că acest guvern duce PSD la sub 20%, cum tocmai a spus doamna Dăncilă, este un argument foarte bun. Mulţi dintre oamenii din Parlament se uită cu îngrijorare la perspectiva de a nu mai avea, după multe mandate, şansa unui loc eligibil, pentru că toată construcţia de acolo era pe un rezultat de 35-40%. Acum, în jurul lui 20%, jumătate dintre parlamentari vor trebui să-şi găsească un loc de muncă şi mulţi nu au altă calificare”, a adăugat liderul USR.

Barna ar opta și pentru un guvern interimar PSD, fără Dăncilă

Barna a mai susţinut că, dacă moţiunea de cenzură ar trece, sunt două variante. Una dintre variante ar fi formarea unui guvern fără PSD, iar alta, un guvern interimar al PSD, fără Viorica Dăncilă.

„În situaţia în care moţiunea trece (…) sunt două posibilităţi, fie un guvern nou, preşedintele Iohannis decide să-l numească, să spunem, pe dl. Orban premier şi încearcă să formeze un Cabinet, varianta standard clasică sau varianta unui guvern interimar în care nu doamna Dăncilă, ci un alt ministru este numit premier interimar, respectivul nu poate să dea ordonanţe, dar poate să administreze mai departe România până la prezidenţiale sau şi după, cum de altfel o face şi în prezent, doar că nu mai are dreptul să dea ordonanţe. Adică rămâne Guvernul interimar, premierul poate să-şi dea demisia sau nu. Din punctul nostru de vedere ar trebui ca această guvernare să plece şi să vină un alt guvern, pe care noi îl susţinem parlamentar. Vom susţine orice premier non PSD care îşi asumă cele patru puncte: fără penali, primari în două tururi, fără pensii speciale şi repararea efectelor OUG 114”, a spus el.

De asemenea, Barna a anunţat că în săptămânile viitoare USR şi PLUS vor lua o decizie în privinţa scenariului de a merge la alegeri în tandem preşedinte – premier, astfel încât unul dintre partide să dea candidatul la prezidenţiale şi celălalt partid propunerea de premier.

„În săptămânile viitoare vom avea o decizie pe care o vom supune partidelor noastre. Şi astăzi am avut discuţii (cu Dacian Cioloş -n.r.), discutăm şi în zilele următoare. Discutăm tot scenariul acesta cum ar trebui să arate cât mai bine tandemul prezidenţial – premier, un partid va da candidatul la prezidenţiale, celălalt va da propunerea de premier. Discutăm despre cum să structurăm mai echilibrat alegerile locale, astfel încât să maximalizăm şansele (…), discutăm despre principiile pentru parlamentare, prin care să punem baza pentru a putea să guvernăm într-o structură funcţională în 2020, cel mai târziu dacă vom ajunge la alegeri la termen. Avem un congres pe 13 iulie, dacă ajungem la o concluzie, vom supune la vot în acel congres deciziile şi candidaţii, dacă nu, vom mai face alt congres”, a mai spus Barna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri