MApN admite că sistemul de comandă și control utilizat de unele structuri din Forțele Terestre ”unele limitări în funcţionare din punct de vedere al îndeplinirii cerinţelor operaţionale”. Ministerul Apărării mai arată că o versiune actualizată a sistemului se află încă în teste.

Precizările vin după ce G4Media.ro a dezvăluit că, într-o scrisoare adresată în 6 iunie 2018 fostului ministru al Apărării, Mihai Fifor, oficialii Circinus susțin că sistemul de comandă și control utilizat în prezent de Armată, cunoscut sub numele de BC2A, este o ”soluție falimentară” și că pune în pericol viața militarilor.

”Așa cum numeroase departamente din cadrul ministerului apărării au documentat și numeroși parteneri ai Satelor Unite/ NATO au confirmat, actualul sistem utilizat de România, BC2A, a picat cu ocazia în timpul mai multo r exerciții militare Saber Strike din Polonia”, se arată în scrisoarea semnată de unul dintre directorii Circinus, Alan B. Stone și transmisă acum un an ministrului apărării, dar și Ambasadorului SUA la București, Hans Klemm.

Într-un răspuns transmis Circinus în august 2018 și semnat de șeful departamentului armament, Andrei Ignat (între timp schimbat din funcție), se arată că ”procesul de actualizare a soluției C2 este deja realizată pentru versiunea 2018” și că ”riscurile menționate în scrisoare dvs au fost eliminate”.

Ministerul Apărării Naționale spune însă altceva, și anume că firma producătoare testează în prezent versiunea actualizată și că ”despre soluţiile de înlăturare a limitărilor constatate se vor putea emite puncte de vedere numai după încheierea exerciţiului şi formularea concluziilor rezultate în urma testelor de interoperabilitate desfăşurate în cadrul acestuia”.

MAPN îl contrazice pe fostul șef al departamentului Armament, care a mai susținut în răspunsul pentru Circinus că Forțele Terestre au optat pentru soluția C2. ”Forţele Terestre Române nu au optat pentru o variantă actualizată a sistemului C2, ci au în exploatare o versiune cu upgrade, care a fost oferită gratuit de către producătorul suitei de aplicaţii BC2A în anul 2018. Forţele Terestre nu au renunţat la adoptarea unei soluţii C4I a Forţelor Terestre, aceasta fiind subscrisă soluţiei C4I a Armatei României, iar zona de comandă-control (C2) este parte integrantă a soluţiei C4I (comandă, control, comunicaţii, calculatoare şi informaţii)”, se arată în răspunsul ministerului apărării transmis G4Media.ro prin intermediul biroului de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 6 =