Caută
Close this search box.

PSD caută să-şi şteargă urmele schimbând numele partidului

vasile toma

Senatorul PSD de Iaşi Vasile Toma susţine că partidul ar trebui să ocupe zona de centru a politicii şi chiar să-şi schimbe denumirea, adăugând că, dacă PSD nu va promova competenţa, atunci el nu va mai rămâne în formaţiune.

„Dacă nu ne aplecăm spre oamenii competenţi, nu rămân în PSD. Trebuie atraşi oameni competenţi pe toate domeniile. Avem o bună colaborare cu sindicatele, dar trebuie să colaborăm şi cu patronatele”, a spus Vasile Toma.

Senatorul PSD de Iaşi consideră că, doctrinar, partidul ar trebui să se deplaseze către zona de centru şi chiar să ia în calcul o schimbare a numelui formaţiunii.

„Putem lua în considerare, odată cu abordarea doctrinară mai mult spre centru, şi o schimbare a numelui partidului”, a declarat Vasile Toma.

Senatorul PSD a mai precizat că se impune organizarea unui congres cât mai repede, însă adaugă că noua conducere trebuie să-şi asume rezultatul alegerilor prezidenţiale.

Întrebat dacă ar fi un dezastru ca, la prezidenţiale, candidatul PSD să nu intre în turul doi, Toma a răspuns: „Absolut. Dacă nu va fi un scor bun la prezidenţiale, atunci vom vedea ce e de făcut”.

Senatorul PSD a adăugat că este normal ca Viorica Dăncilă să fie preşedinte interimar al partidului, însă îi pare rău că Paul Stănescu a demisionat din funcţia de preşedinte executiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri