Caută
Close this search box.

Rafael Nadal câştigă titlul la Roland Garros pentru a 12-a oară

Rafael Nadal a câştiga duminică, pentru a 12-a oară, turneul French Open 2019, după o finală cu austriacul Dominic Thiem (4 ATP).

Nadal a câștigat finala Roland Garros 2019, după ce s-a impus în patru seturi, scor 6-3, 5-7, 6-1, 6-1, în fața austriacului Dominic Thiem, după trei ore și patru minute de joc.

Spaniolul a câștigat titlul la Roland Garros și anul trecut, când l-a întâlnit în finală pe același Dominic Thiem. Atunci scorul a fost 6-4, 6-3, 6-2.

După acest turneu, Rafael Nadal (33 de ani) a ajuns la o performanță incredibilă: are 93 de victorii și doar două înfrângeri la Roland Garros.

Primele sale declarații, în lacrimi, au fost o laudă la adresa adversarului, pe care anul acesta l-a învins mai greu:

„Îl felicit pe Dominic. Cred și sper că va avea șansa să câștige un turneu de Grand Slam. Este un jucător foarte bun, are o pasiune pentru tenis. Îi felicit și pe cei din echipa lui. E ceva deosebit. Mi-e greu să explic.

E un vis. Mi-aduc aminte când am jucat aici prima oară, în 2005, nu-mi imaginam că voi reuși așa ceva, să câștig turneul și în 2019”, a spus Rafael Nadal, la interviu oferit pe teren, imediat după finală, potrivit digisport.ro.

Pentru Rafa Nadal, acesta este al 18-lea trofeu de Grand Slam al carierei, fiind acum foarte aproape într-un asemenea top de Roger Federer (20).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri