Caută
Close this search box.

Un nou avertisment MAE pentru românii care vor să călătorească în Grecia. Incendiile ating 4 grade din 5

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau doresc să călătorească în Grecia că Secretariatul General de Protecţie Civilă avertizează că există un risc ridicat de incendiu de pădure (grad 4 din 5) începând cu data de 26 iunie 2019, pe fondul temperaturilor ridicate şi al intensificărilor vântului, în regiunile: Viotia, Insula Evia, Korinthia, Argolida, Peninsula Attica şi Lakonia.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena: +302106728879, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica Elenă: +30 6978996222 şi cel al Consulatului General al României la Salonic: +306906479076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://atena.mae.rohttp://salonic.mae.rowww.meteoalarm.eu, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Incendii devastatoare au avut loc în Grecia anul trecut, pe fondul temperaturilor extrem de ridicate. Cel puţin 74 de persoane au murit.

De asemenea, MAE a transmis pentru cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Italia că, în conformitate cu datele transmise de Ministerul Sănătății, în perioada 26-27 iunie 2019, mai multe regiuni ale țării se confruntă cu un val de caniculă.

Astfel, autoritățile locale au emis un cod roșu pentru temperaturi ridicate, valabil în ziua de 27 iunie 2019 în orașele Bolzano (Trentino Alto-Adige), Brescia (Lombardia), Florența (Toscana), Perugia (Umbria), Rieti și Roma (Lazio).
A fost emis și un cod portocaliu de caniculă pentru mai multe orașe din nordul și centrul țării.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție și numărul de telefon de permanență al misiunii diplomatice a României în Italia: +393451473935, respectiv al oficiilor consulare Trieste: +39 340 8821688; Milano: +39 366108 1444; Torino: +39 338 756 8134; Bologna: +39 349 1178220; Bari: +39 334 604 2299; Catania: +39 320 965 3137.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri