Caută
Close this search box.

Un paznic, înjunghiat la Penitenciarul Deva de un traficant de obiecte interzise la puşcărie

Un paznic de la Penitenciarul Deva a fost înjunghiat cu o foarfecă, de către un deţinut, cunoscut ca traficant de obiecte interzise în închisori. Potrivit unor surse locale, un paznic de la Penitenciarul Deva a fost înjunghiat, miercuri seara, de trei ori cu o foarfecă de către un deţinut.

Agentul de penitenciar a fost dus imediat la spital, iar potrivit primelor informaţii, nu i-au fost atinse organe vitale. Sursele citate susţin că deţinutul este cunoscut ca lider al traficului de obiecte interzise în închisori.

Preşedintele Sindicatului Independent Vulturul din cadrul Penitenciarului Deva, Nicolae Grosu, a declarat că şeful de schimb a fost atacat şi înjunghiat de trei ori cu o foarfecă, în zona intercostală stânga, de către un deţinut.

„Colegul a fost transportat la spital, a primit îngrijiri medicale. Din fericire, am aflat acum că este bine. Din păcate, cazurile de ultraj au devenit ceva cotidian în activitatea noastră, lucrătorii de penitenciar care lucrează de ani de zile cu aceste elemente violente ale societăţii nu au nici cea mai mică protecţie legală. De multe ori, Federaţia Sindicatelor din sistemul penitenciar din care şi sindicatul nostru face parte a solicitat modificarea legii, în sensul că dorim introducerea lucrătorilor de penitenciare în formă agravantă a acţiunii de ultraj”, a spus Nicolae Grosu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri