Caută
Close this search box.

VIDEO Un ortoped de la Floreasca, acuzat că a agresat un pacient: Mi-a sucit mâna și mi-a aruncat telefonul

Un pacient care a ajuns la Spitalul Floreasca, pentru a fi consultat, cu o infecție la picior, îl acuză pe medicul ortoped Bogdan Mehedințu că a refuzat să îl consulte atunci când i-a venit rândul și a vrut să consulte, peste rând, o altă pacientă, „care era pila asistentei lui, doamna lăudandu-se în gura mare cu acest lucru”. 

Bărbatul agresat a postat pe pagina lui de facebook un film care confirmă acest lucru.

„Domnul din imaginile de mai jos se numește dr. Bogdan Mehedințu, medic specialist ortopedie-traumatologie, medic la Spitalul Floreasca, la care am ajuns astăzi cu o infecție la picior. Pentru că l-am rugat frumos să mă respecte atunci când mi-a venit rândul, iar el dorea să consulte un alt pacient care venise ca și mine cu o problemă la picior, dar care era „pila” asistentei lui, doamna lăudându-se în gura mare cu acest lucru, cei doi m-au dat afară, vorbindu-mi foarte urât, chiar domnul doctor având un comportament ca cel din imaginile de mai jos. Da, mi-a aruncat telefonul la coșul de gunoi, mi-a sucit mâna și mi-a vorbit extrem de agresiv, spunându-mi că la el în spital el face legea, iar pe mine mă va consulta când va avea chef și dacă va avea chef!
Totodată, părerea celorlalți pacienți care așteptau o aveți mai jos! Din fericire, până acum, am întâlnit foarte mulți medici pe care îi iubesc și cărora le port un deosebit respect. De aceea pot să spun cu mâna pe inimă că nu așa trebuia să vă purtați, domnule doctor. Slava Domnului, pentru mine sunteți un caz izolat cu care sper să nu mă mai intalnesc!”, a scris Costin Teodorescu, pe pagina sa de Facebook, în mesajul care însoțește imaginile filmate în spital.
Comisia de Disciplină a spitalului s-a autosesizat după apariția imaginilor în spațiul public și s-a întrunit de urgență pentru a discuta cazul. Concluziile anchetei interne sunt așteptate după data de 2 iulie.

Un răspuns

  1. Acum cativa ani cu prietenul meu am patit acelasi lucru la Floreasca la Urgente Ortopedie. Nu cred ca era acelasi doctor. Noi am reactionat imediat cand am vazut ca a bagat o baba venita cu fiul ei cu dare de mana in fata noastra. Am facut scandal si s-au vazut nevoiti sa o scoata din acelasi cabinet unde s-a filmat si acest video si sa il consulte pe prietenul meu. Primul lui contact cu doctorii din Romania . Insa la acelasi spital am gasit si doctori ok, cred ca e dupa cum ai noroc, un fel de ruleta la doctori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri