Arena Polivalentă din Capitală, care va fi cea mai mare de acest gen din România cu o capacitate de 20.000 de locuri, va fi realizată de Trustul de Construcţii metropolitane şi va costa aproximativ 138 milioane de euro cu TVA, anunţă Gabriela Firea.

Contractul a fost semnat joi. „Am semnat astăzi contractul de realizare a Sălii multifuncţionale – Arena Polivalentă – cea mai mare sală de acest gen din România, cu o capacitate de 20 000 de locuri. Bucureştiul va avea cât de curând un spaţiu ultramodern, la standarde europene, destinat atât evenimentelor culturale, cât şi celor sportive.

Trustul de Construcţii Metropolitane va realiza proiectarea şi execuţia. Compania Municipală Dezvoltare Durabilă a realizat Studiul de Fezabilitate, iar indicatorii tehnico – economici au fost aprobaţi în Consiliul General al Municipiului Bucureşti”, anunţă Gabriela Firea.

Edilul arată că Arena Polivalentă va avea şi 200 de locuri destinate persoanelor cu dizabilităţi, patru săli de conferinţă, centru de presă, o parcare subterană pentru 380 de autovehicule, iar în exterior vor putea fi parcate 20 de autocare, şase care de reportaj şi alte 30 de autovehicule. De asemenea, lângă sală vor exista şi cinci terenuri de sport în aer liber.

Arena Polivalentă va putea găzdui competiţii de gimnastică, judo, lupte, tenis de masă, haltere, scrima, volei, tusal, handbal, baschet, tenis, box, precum şi alte gale sportive, iar pentru concerte şi alte manifestări culturale se va putea amplasa o scenă în suprafaţă de circa 400 de metri pătraţi.

571 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here