Caută
Close this search box.

Corina Creţu se plânge că Viorica Dăncilă o denigrează din nou

Corina Creţu susţine că Viorica Dăncilă continuă campania de denigrare a sa, după ce premierul României a afirmat că nu înţelege cum au ajutat România comisarii „pe care noi i-am trimis la Bruxelles.”

„Din păcate, nu am văzut până acum foarte mult cum au ajutat România comisarii pe care noi i-am trimis la Bruxelles.”, a spus Viorica Dăncilă.

„Deși am obosit sa raspund neadevarurilor lansate gratuit la adresa mea din ultimul timp, ma simt datoare să îmi apăr munca din ultimii ani, a mea și a sutelor de specialiști din cadrul Comisiei Europene și să vorbesc despre mandatul meu de Comisar European pentru Politică Regională.

Nu pot să vorbesc în numele precedenților Comisari, dar afirmațiile Doamnei Prim-Ministru – potrivit căreia Comisarii trimiși de România nu au ajutat țara – sunt absolut regretabile. În primul rând, această afirmație dovedește necunoasterea prevederilor Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene: Comisarul European trebuie să reprezinte toate statele europene și deservește interesul Uniunii Europene, nu al unui partid sau un grup de oameni.

Pe întreg parcursul mandatului meu, eu una nu am putut uita țara din care provin – iar Doamna Prim-Ministru știe foarte bine eforturile pe care le-am depus pentru România, dar continuă în mod absolut gratuit campania de denigrare a mea începută de luni de zile.”, scrie Creţu pe contul său de Facebook. (…)

Singurul lucru pe care l-aș mai fi putut face este, eventual (ca o ironie, desigur), să scriu de una singură, în locul Guvernului, proiectele care nu există, să mă ocup de implementarea efectivă a lor și să produc din neant facturile pentru lucrările care nu sunt efectuate, astfel încât să putem face și plățile pentru ceva ce nu există de fapt.

Probabil doar atunci Doamna Premier nu ar mai avea ce să critice în legătură cu activitatea mea de Comisar pentru Politică Regională”, concluzionează Corina Creţu, după ce trece în revistă toate proiectele realizate în calitate de Comisar european.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri