Caută
Close this search box.

Crimă Caracal: Gheorghe Dincă va fi testat cu aparatul poligraf

Gheorghe Dincă

Procurorul şef al DIICOT, Felix Bănilă, a anunţat miercuri că Gheorghe Dincă, acuzat de uciderea celor două adolescente în judeţul Caracal, va fi testat cu aparatul poligraf.

„Avem şi consimţământul dat de inculpat în acest sens. Urmează să fie testat”, a spus Bănilă într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres.

Miercuri, Gheorghe Dincă a fost adus la Spitalul Penitenciar Jilava, pentru a fi supus unui control medical şi unei expertize psihiatrice.

Şeful DIICOT a explicat că, după ce va fi adus de la Jilava, procurorii vor relua căutările pe teren, pentru ca Gheorghe Dincă să-i ajute pe anchetatori să identifice locul unde a ascuns cadavrul fetei de 18 ani.

Bănilă a precizat că Gheorghe Dincă a spus, iniţial, că a aruncat cadavrul fetei în râul Olt, apoi în Dunăre, însă când a fost dus pe teren a devenit „confuz” şi nu îşi mai aminteşte traseul pe care l-a urmat.

„Conducerea în teren cu inculpatul se va relua deîndată ce ar putea fi posibilă, adică după transferul inculpatului în centrul de arest preventiv din IPJ Dolj şi vom încerca să restabilim condiţiile în care s-a desfăşurat acea deplasare, să-l ajutăm să îşi amintească, dacă este sincer şi cooperant şi vrea să ajute ancheta”, a mai spus Bănilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri