Caută
Close this search box.

CSM susţine că de 14 ani funcţionează într-un sediu impropriu. Chiria – 9 milioane de euro

CSM

CSM susţine că de 14 ani funcţionează într-un sediu impropriu, închiriat de la privaţi, pentru care s-a plătit o chirie de peste 9 milioane euro din fonduri publice.

CSM arată că, pe data de 15 iulie, a avut loc şedinţa Secţiei de judecători, în cadrul căreia au fost analizate împreună cu ministrul Justiţiei soluţiile necesare pentru eliminarea deficienţelor cronice de investiţii în sistemul judiciar, deficienţe care afectează personalul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor.

CSM subliniază că, de-a lungul timpului, au fost efectuate mai multe demersuri pentru alocarea unui sediu corespunzător destinat desfăşurării activităţii pentru Consiliul Superior al Magistraturii, însă acestea au rămas fără rezultat.

„Precizăm că, de aproximativ 14 ani, Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează într-un sediu impropriu, închiriat de la entităţi private, pentru care s-a plătit către acestea o chirie în valoare totală de 9.138.508 euro din fonduri publice. Prin HG nr. 949/2018, Guvernul a pus la dispoziţie suma necesară achiziţionării unui sediu corespunzător necesităţilor de funcţionare a Consiliului, fonduri care nu fac parte din sfera bugetului destinat necesarului instanţelor şi parchetelor, alocarea bugetară fiind realizată în mod separat, ca urmare a aprobării parametrilor tehnico-economici ai investiţiei.

Consiliul Superior al Magistraturii asigură opinia publică de faptul că demersurile efectuate cu privire la achiziţionarea unui nou sediu sunt transparente şi eficiente în realizarea obiectivelor de investiţii ale instituţiei şi că va continua să se implice susţinut pentru rezolvarea problemelor de infrastructură şi resurse financiare ale instanţelor judecătoreşti şi parchetelor”, arată CSM într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Comunicatul CSM vine după ce două asociaţii ale magistraţilor – „Forumul Judecătorilor din România” şi „Iniţiativa pentru Justiţie” – au cerut recent Consiliului Superior al Magistraturii să renunţe la achiziţia unui sediu nou, pentru care a fost alocată suma de 18 milioane euro, şi să aloce banii pentru investiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri