Caută
Close this search box.

Dăncilă convoacă Parlamentul şi reînfiinţează funcţia de sectorist

Viorica Dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că declară război împotriva criminalităţii în contextul presupusei crime de la Caracal. Ea spune că, deoarece este mamă, se va implica personal în reformă.

„Fără milă, fără menajamente, fără compromisuri şi fără amânări declar război împotiva criminalităţii”.

„Revolta oamenilor din aceste zile este jusrtificată, însă românii nu trebuie să se teamă. Ţara noastră nu aparţine criminalilor, violatorilor, pedofililor sau traficanţilor de persoane. Sunt femeie, mamă, am crescut un copil, ştiu ce înseamnă grija. Ştiu câtă nevoie avem să ne ştim copiii şi familia în siguranţă. De aceea mă voi implica personal în această reformă”, a declarat, miercuri seară, la Guvern, prim-ministrul Viorica Dăncilă, citată de Mediafax.

„Măsurile pe care le-am luat: 1. A fost demisă conducerea instituţiilor implicate în proces. Şeful STS şi ministrul de Interne au demisionat. 2. Am cerut ca ministrul de Interne să meargă la faţa locului şi să coordoneze ancheta. 3. Am cerut MAI un raport minut cu minut. 4. Am cerut o şedinţă CSAT cât mai repede posibil. 5. Am decis încă de sâmbătă înfiinţarea unui grup de lucru interinstituţional condus de Raed Arafat. 6. Am solicitat convocarea Parlamentului în sesiunea extraordinară. 7. Am trimis corpul de control al premierului la 112. Toţi funcţionarii care au ca atribuţii siguranţa cetăţeanului trebuie să înţeleagă că în astfel de cazuri porţi o parte din vina morţii lor. 8.L-am propus pe domnul Mihai Fifor pentru preluarea interimatului la Ministerul de Interne. L-am mandatat să pornească o serie de controale în toate inspectoratele de poliţie judeţene din ţară. Am cerut declanşarea unei operaţiuni de reinstaurare a ordinii publice, creşterea efectivelor, reintroducerea postului de sectorist, mai mulţi agenţi de poliţie în spaţiile publice, în permanenţă. 9. Am solicitat un raport al tuturor cazurilor existente de răpire din ţară. Voi dispune alocarea tuturor eforturilor necesare. 10. Am cerut crearea Registrului persoanelor cu agresiuni sexuale la activ. Ne vom concentra pe monitorizrea continuă a acestor cazuri”, a afirmat premierul Viorica Dăncilă.

„Voi urmări şi voi coordona toate eforturile de eradicare a acestor fenomene. Fără milă, fără menajamente, fără compromisuri şi fără amânări declar război împotiva criminalităţii.

Aceste probleme nu sunt de ieri, de azi. Trenează de ani de zile şi nu putem vorbi de nevinovaţi. Vinovaţi sunt toţi cei care au putut face ceva şi n-au făcut”, a mai spus aceasta.

Totodată, premierul a precizat că a cerut Ministerului de Interne şi lui Raed Arafat (şeful DSU) să prezinte planul de măsuri referitor la comasarea dispeceratelor între poliţie, smurd, pompieri, ambulanţă.

„Am mai dispus ca în zilele următoare să se prezinte măsurile necesare pentru punerea în aplicare a legii registrului agresorilor sexuali”, a anunţat Dăncilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri