Caută
Close this search box.

Donald Trump: SUA vor pune curând steagul american pe Marte

trump

Naţiunea americană este acum mai puternică decât oricând, iar SUA vor plasa în curând steagul american pe Marte, a declarat Donald Trump, într-un discurs la Washington, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a Statelor Unite.

În cadrul evenimentului „Salutări Americii”, organizat cu ocazia Zilei Naţionale a SUA, au fost expuse la Washington mai multe vehicule blindate, inclusiv tancuri M1 Abrams, iar oraşul a fost survolat de aeronave militare, inclusiv F-35 şi F-22, dar şi avionul prezidenţial Air Force One.

Zborul avionului prezidenţial deasupra Monumentul lui Lincoln din Washington a dat starul evenimentului, relatează postul CNN.

„Împreună suntem parte a uneia dintre cele mai măreţe povestiri spuse vreodată, povestea Americii”, a declarat Trump în primul discurs susţinut de un preşedinte american de Ziua Naţională în ultimele peste şapte decenii, relatează The Guardian.

Preşedintele Donald Trump a mai afirmat că „naţiunea noastră (americană) este acum mai puternică decât a fost vreodată”.

Trump a mai adăugat că „pentru americani, nimic nu este imposibil” şi a enumerat apoi o serie de realizări îndeplinite de SUA de-a lungul istoriei sale, inclusiv aselenizarea, în urmă cu 50 de ani. „Foarte curând, vom plasa steagul american pe Marte”, a afirmat liderul de la Casa Albă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri