Întâi a fost vorba că liderul o să-și facă un partid. „O echipă”, cum zice politicianul cu bun gust.
„Îmi strâng, zice, o mână de oameni dintr-o bucată, care nu stau mult pe gânduri când vine vorba să se-apuce de treabă şi-ţi spun în faţă ce gândesc.” (Fac o mică paranteză. Adevărul e că aici a nimerit-o, măcar pe jumătate. A găsit o mulțime de inși care nu stăteau mult pe gânduri.)
După o vreme, cineva i-a atras atenţia că în „echipa” pe care a strâns-o cu entuziasm sub stindardul unor idealuri – ba mai generale, ba mai personale, s-a strecurat, naiba ştie cum, un ticălos.
„Ştiu, a răspuns, dar restul echipei e pe cinste, nu? Nu poate să aibă prea multă influenţă asupra celorlalţi un singur ticălos. Şi-apoi, cum i-ai putea deosebi pe cei buni, dacă n-ar mai exista şi din ăştia răi? Ştii cum se spune în Biblie: să arunce prima piatră acela care se simte fără păcat.”
Chestia e că din partidul ăla n-a aruncat nimeni nicio piatră. N-or fi fost pietre prin jur, nu ştim. Ticăloşii din „echipa” lui se înmulţiseră după un timp de nu mai avea nimeni loc dacă nu corespundea. Sau se mai înghesuiau un pic, îi făceau loc și pe urmă îl dădeau pe brazdă pe noul venit.
De fapt, „echipă” rămăsese doar aşa, o vorbă. „Adunătură” ar fi fost un termen mai potrivit. N-aveau altă ocupație decât aceea de-a se îmbuiba, de-a se pândi şi de-a se pârî unii pe ceilalţi.
„Îmi place echipa asta!” se bucura liderul. Între ticăloşi ai numai avantaje. Pe ticăloşi poţi să-i freci cât vrei, fără remuşcări. Nu-ţi pare rău nici cât negru sub unghie. Iar dacă vreunul se satură și pleacă, atâta pagubă. Ticăloşi sunt pe lumea asta câţi pofteşti.”
„În al doilea rând, a remarcat într-un schimb de experiență cu alți lideri, dacă un ticălos merge la pușcărie, de pildă, nu te doare cum te-ar durea dacă ar fi un amic. Ticăloşii se mai așteaptă să ia din când în când una peste bot. Ah, frumoasă-i viaţa printre ticăloşi!”
Echipa era, ce-i drept, extrem de eficientă şi supusă. Sufla o dată peste ei şi-i apleca până la pământ. Nu se mai legase nicio prietenie, dintre alea care te stânjenesc, te fac slab. Vorba aceea: „Spune-mi cu cine te ticăloşeşti, ca să-ţi spun cine eşti.”
Rezultatele erau peste aşteptări. Se fura pe rupte, se mințea de înghețaseră toate apele – venise glaciațiunea. Cu vremea, totuși, unii n-au mai ținut pasul și-au început să intre prin pușcării. Restul nu s-au panicat prea mult. „Sigur, așa se întâmplă când munca e-n toi. Dar cine se teme de-un fleac de doi, trei ani la beci n-are decât să plece.”
Un fel de „leneşul la toate zice că nu poate”. Ticăloșii veritabili au priceput morala și-au strâns rândurile echipei.
Mai multe texte de Dănuț Ungureanu AICI
