Caută
Close this search box.

Eugen Nicolicea explică în ce fel poate continua să existe Secţia Specială

eugen nicolicea

Eugen Nicolicea, deputat PSD şi membru în Comisia specială pentru modificarea legilor justiţiei, spune că situaţia nu este atât de rea cum a fost prezentată, legat de Raportul GRECO, iar îndeplinirea recomandărilor e o chestiune statistică, fapt ce poate păstra Secţia de anchetă a magistraţilor.

„În spaţiul public au existat comentarii amestecate despre trei rapoarte GRECO. Primul- Raportul GRECO privind conformitatea cu cele 13 recomandări anterioare, în care compară anul trecut cu anul acesta. Raportul GRECO ad-hoc, care ne priveşte pe noi, că se referă la legile justiţiei – 5 recomandări. Şi mai este raportul în ansamblu, care se referă la toate ţările. S-a făcut un amestec.

Cel cu 13 recomandări, anul trecut am avut două îndeplinite, anul acesta patru. Eu am fost acolo şi am şi susţinut progresele. Din şapte neîndeplinite, au rămas şase, una a devenit îndeplinită parţial. Una e doar parţial îndeplinită pentru că este îndeplinită doar de Camera Deputaţilor.

Pe total, în acest raport avem 7 recomandări îndeplinite total sau partial şi 6 neîndeplinite. Faţă de cum eram înainte e un pas înainte, ca sa nu spun un progres”, a declarat Eugen Nicolicea.

„Îndeplinirea recomandărilor din raportul GRECO ad-hoc legat de legile justiţiei. Anul trecut am avut 5 recomandări, cu aceleaşi critici, anul acesta avem una îndeplinită, am rămas cu patru. Criticile sunt aceleaşi. Deci patru recomandări sunt mai puţine decât 5, deşi nu este mulţumitor, situaţia este mai bună decât cea de anul trecut”, a mai spus Nicolicea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri