Universitatea Craiova a avut emoții mari în finalul meciului cu Sabail, dar a obținut calificarea în turul 2 preliminar din Europe League, câştigând partida cu 3-2.

Corneliu Papură a analizat, imediat după meci, partida cu azerii.

„Important e că am câştigat, deşi am suferit pe final. Ne-am relaxat la 2-0 şi în trei minute am cedat. Au fost două greşeli foarte uşoare. Dar am dat dovadă de caracter, am rămas concentraţi şi am reuşit să câştigăm.

E o calificare după 26 de ani, e foarte important. Mă bucur din tot sufletul că am reuşit acest lucru, deşi nu a fost uşor”, a spus Papură la final, pentru ca apoi să vorbească despre ce o aşteaptă pe Universitatea în turul doi preliminar al Europa League:

„Au un nivel mai bun, dar şi noi arătăm bine şi, cu siguranţă vom arăta şi mai bine. Cicâldău a intrat azi după trei zile de pregătire. Mai sunt jucători care au venit mai târziu, iar lucrurile astea se simt pe teren. Aşteptăm la fiecare meci să urcăm, trebuie să gestionăm foarte bine aceste partide, din 3 în 3 zile. Trebuie să fim atenţi la acest aspect, pentru a fi odihniţi”.

Fanii i-au cerut demisia lui Corneliu Papură

Peste 15.000 de olteni i-au cerut demisia antrenorului Corneliu Papură.

„Critici, necritici, sunt fanii noştri şi sunt fantastici. Personal îi înţeleg, unii sunt mai radicali. Să sperăm că ei vor fi aproape de echipă indiferent de preferinţe. Noi, oltenii, ne aprindem repede, suntem extremişti”, spune antrenorul Craiovei, citat de digisport.

105 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 9 =