Caută
Close this search box.

Excepțional. Ce vor face, împreună, Simona Halep, Kate Middleton și Meghan Markle?!

Simona Halep joacă în finala de la Wimbledon împotriva Serenei Williams. Campioana noastră este la prima finală din carieră la Londra şi va avea o misiune foarte ea în faţa Serenei, de 7 ori campioană la All England Club. După semifinale, Simona Halep a fost întrebată ce personalitate din Casa Regală Britanică i-ar plăcea să vadă în tribună în finală. Ceea  ce a urmat este cu adevărat excepțional.

Simonei Halep i s-a îndeplinit dorinţa! Kate Middleton şi Meghan Markle vor fi în tribune la finala de la Wimbledon

Simona a răspuns spunând că îi place de Kate Middleton, iar o zi mai târziu, Casa Regală Britanică a anunţat pe site-ul oficial că Ducesa de Cambridge, Kate Middleton şi Ducesa de Sussex, Meghan Markle, vor participa la finala feminină de sâmbătă:

“Ducesa de Cambridge şi Ducesa de Sussex vor participa la finala turneului feminin de la Wimbledon de sâmbătă, 13 iulie”, este anunţul Casei Regale Britanice pe twitter. Anunţul cu siguranţă este pe placul Simonei Halep care a vorbit despre acest subiect la conferinţa de presă: “Menționai Loja Regală mai devreme. Dacă ar fi să-ți alegi o singură personalitate să te urmărească, cine ar fi?”. Răspunsul a venit după câteva secunde de gândire: “Kate. Îmi place de ea (n.r. Kate Middleton, Ducesa de Cambridge)”

De asemenea, Casa Regală a anunţat că prinţul William şi Kate Middleton vor participa duminică la finala masculină de la Wimbledon. Anul trecut, Kate şi Meghan au participat la finala feminină dintre Serena Williams şi Angelique Kerber.

Simona Halep a declarat că prin această calificare în semifinale i s-a îndeplinit visul mamei sale: “Am vorbit cu mama mea după meci. Acum 10-15 ani a spus că visul ei este să joc finala la Wimbledon pentru că toată lumea este aici, în loja regală, şi este un moment incredibil. Astăzi visul ei a devenit realitate, voi juca finala. Este un moment foarte special”, a spus Halep.

Finala feminină de la Wimbledon: Simona Halep – Serena Williams, va avea loc sâmbătă, de la ora 16:00. Campioana noastră are şansa să câştige al doilea ei trofeu de Grand Slam după Roland Garros 2018. (foto Mirror)

  • 5 finale de Grand Slam are Simona Halep
  • 23 de titluri de Grand Slam are Serena Williams 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri