Caută
Close this search box.

Explozie la anvelopele unui avion care efectua cursa Satu Mare – București

incident aeroport Otopeni

Un nou incident s-a petrecut pe Aeroportul Otopeni în această seară.

Marți, la ora 19.42, la aterizarea aeronavei TAROM care efectua cursa Satu Mare – București Henri Coandă, s-a produs o explozie la anvelopele trenului principal de aterizare, informează Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), citată de Digi24.

Aeronava, de tip ATR 42, cu 22 de pasageri la bord, a rămas temporar imobilizată pe pista de decolare aterizare nr. 2 (08L-26R).

Compania TAROM a anunțat că, după aterizarea cursei RO638, anvelopele trenului principal au cedat. Avionul a fost oprit în siguranță și pasagerii au fost debarcați conform procedurilor. O echipă de investigații se va deplasa la fața locului, a mai precizat compania. Traficul pe aeroport nu a fost afectat.

FOTO: Digi24

Este al doilea incident care are loc marți pe Aeroportul Otopeni, după ce un autobuz destinat îmbarcării pasagerilor în avion s-a ciocnit cu un autoturism. Patru persoane au fost rănite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri