Caută
Close this search box.

Felix Bănilă, DIICOT, despre cazul Caracal: Avem un arzător improvizat și fragmente de oase

curte-caracal

Felix Bănilă, procuror-șef DIICOT, a declarat, miercuri, că, în dosarul Caracal s-au găsit fragmente de oase și un arzător improvizat.

„Avem acele fragmente osoase ridicate de la faţa locului. Am văzut ce s-a desfăşurat pe zona media cu privire la opiniile unor specialişti respectabili în materie. Ceea ce nu am văzut şi poate că ar fi timpul să analizeze şi dumnealor din acest punct de vedere, pentru că nu au ştiut şi vreau să vă detaliez un element pe care eu îl consider esenţial. Victima este un minor de 15 ani. Admiţând că ar fi fost arsă în acel butoi metalic, am fost la Craiova şi am constatat că practic nu este un butoi în adevăratul sens al cuvântului. Este vorba despre, haideţi să-i spunem, o sobă sau un arzător improvizat. Este vorba de un suport metalic confecţionat artizanal cel mai probabil de inculpat pentru a arde diverse obiecte sau resturi în acel butoi. Butoiul metalic nu are capace la ambele capete ale cilindrului. El este aşezat pe acel, să-i spunem, pirostriu metalic, în partea inferioară nu are fund şi focul se pune dedesubt. El practic acţionează ca o sobă, ca un arzător improvizat. Ar trebui totuşi să avem în vedere şi factorul timp. Nu putem să ne axăm în exclusivitate nici pe declaraţia inculpatului, indiferent cât de sincer ne-ar părea dumnealui”, a afirmat Bănilă, citat de Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri