Caută
Close this search box.

Hotnews: Gabriela Firea forțează intrarea în legalitate a companiilor municipale

Primarul general, Gabriela Firea, încearcă din nou, la următoarea ședință de Consiliu General, să introducă în legalitate cele 20 de companii municipale ale căror hotărâri de înființare au fost anulate în instanță de USR, fiindcă au fost adoptate ilegal, cu votul a jumătate plus unu din consilieri, nu cu două treimi așa cum prevede legea, potrivit Hotnews.ro.

Propunerea vine după ce Guvernul Dăncilă a modificat prin Ordonanță de Urgență Codul Administrativ, astfel încât proiectele care vizează administrarea patrimoniului pot fi adoptate doar cu votul a jumătate plus unu din consilierii în funcție, astfel că ar fi posibilă introducerea în legalitate doar cu votul PSD-ALDE. Alianța PSD -ALDE nu are două treimi în Consiliul General, deci nu putea introduce companiile în legalitate fără votul opoziției. Practic primarul dorește o reconfirmare a hotărârilor de înființare a companiilor, documentele anulate în instanță

Roxana Wring, consilier general și președintele USR București, este de părere că nici după modificarea Codului Administratiov, companiile înființate nelegal nu pot fi aduse în legalitate.

„Nu le poate introduce în legalitate pentru că decizia instanței este definitivă. Nu poți legaliza ceva care a fost desființat printr-o decizie a instanței. Vom vota împotriva și vom ataca proiectele de hotărâre în instanță, în caz că vor fi adoptate pe 31 Iulie. Gabriela Firea continuă să sape la groapa în care se afundă Bucureștiul. Radet în faliment, proiecte de infrastructură blocate, zeci, sute de milioane de euro cheltuite pe niște companii declarate ilegale de instanța, faliment nedeclarat”, a declarat Roxana Wring.

Companiile pe care Gabriela Firea vrea să le introducă în legalitate sunt:
1. Compania Municipală Consolidări
2. Compania Municipală Iluminat Public București
3. Compania Municipală Eco Igienizare București
4. Compania Municipală Parking București
5. Compania Municipală Pază și Securitate București
6. Compania Municipală Turistica București
7. Compania Municipală Protecție Civilă și Voluntariat București
8. Compania Municipală Agrement București
9. Compania Municipală Imobiliara București

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri