Caută
Close this search box.

Huawei ar fi ajutat în secret Coreea de Nord să-și creeze si să-și întrețină o rețea wireless

huawei

Huawei Technologies Co Ltd, compania chineză pusă pe lista neagră a SUA din cauza unor preocupari de securitate națională, a ajutat în secret Coreea de Nord să creeze și sa intrețină o rețea comercială wireless, relatează luni Washington Post, citand surse și documente interne, relatează Reuters.

Gigantul chinez al telecomunicatiilor a avut un parteneriat cu o companie chineza de stat, Panda International Information Technology Co Ltd., intr-un numar de proiecte in Coreea de Nord cel putin in perioada ultimilor opt ani, scrie Washington Post.

O astfel de decizie ridica intrebarea daca Huawei, care a folosit tehnologie americana in componentele sale, a incalcat masurile americane de control pentru exporturi pentru a-i furniza Coreei de Nord echipament, potrivit sursei citate.

SUA au plasat Huawei pe o lista neagra in luna mai, citand preocupari de securitate nationala. Miscarea a facut ca firmele americane sa nu mai poata vinde componente si piese catre Huawei fara licente speciale, dar presedintele Donald Trump a declarat luna trecuta ca firmele americane ar putea relua vanzarile, intr-o tentativa de a relansa convorbirile comerciale cu Beijingul.

Huawei nu a raspuns unei solicitari de comentarii din partea Reuters, dar a precizat intr-un comunicat catre Washington Post ca nu are o „prezenta de afaceri” in Coreea de Nord. Panda Group nu a putut fi contactat, precizeaza Reuters.

Departamentul pentru comert, care nu a comentat nici el informatia, a investigat posibile legaturi intre Huawei si Coreea de Nord din 2016, dar nu a facut public nicio legatura intre cele doua, scrie Washington Post.

Huawei si Panda si-au parasit birourile din Phenian in prima jumatate a lui 2016, mai relateaza ziarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri