Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a avut, marţi, o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă, liderul Uniunii propunându-i revenirea la Codul Administrativ aprobat în Parlament.

„Pe site-ul Ministerului Dezvoltării era o variantă, atunci eu am sunat-o pe doamna premier şi i-am spus că nu este ok, că nu este corect şi i-am cerut o întâlnire. Pe varianta adoptată în Parlament a Codului Administrativ trebuia aprobată prin OUG, fiindcă pe varianta votată în Parlament a existat o dezbatere de 6 – 7 luni cu toţi factorii implicaţi şi o parte din Opoziţie a votat acea variantă. Curtea Constituţională a avut probleme de formă şi nu de fond şi faţă de Parlament, faţă de Legislativ şi faţă de administraţie. Aceasta ar fi varianta corectă şi dacă tot nu a apărut în MO Codul aprobat prin OUG, atunci rugămintea mea este să introducă pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern săptămâna aceasta şi eventual, dacă se poate, să se gândească la întoarcerea la acea variantă votată de Parlament. Asta am solicitat eu”, a declarat Kelemen Hunor, citat de Mediafax.

Acesta i-a explicat premierului de ce crede că este o variantă mai bună cea aprobată în Parlament: „Pe partea cu vorbire limbii materne în administraţie am dat un singur exemplu: încălcarea drepturilor obţinute, drepturile obţinute nu se anulează în funcţie de statistici, deci încalcă acest principiu. Nu e bine ca funcţionarii publici să aibă şin funcţii de conducere în partide politice, e grav, plus că nu e bine ca interesul public naţional să fie prioritar faţă de interesul public local. Asta înseamnă că orice Guvern va anula şi încăleca hotărârile autorităţilor locale”, a mai spus Kelemen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

6 + 9 =