Caută
Close this search box.

Maia Sandu, chemată la Cotroceni la prima oră. Iohannis trebuie să se întoarcă urgent la Bruxelles în aceeaşi zi

Maia Sandu

Preşedintele Klaus Iohannis va avea marţi o întâlnire la Palatul Coltroceni cu prim-ministrul Republicii Moldova, Maia Sandu.

Din cauza negocierilor eşuate la nivel european şi a discuţiilor care urmează a fi reluate în Consiliul European, preşedintele a fost nevoit să programeze întâlnirea cu Maia Sandu la prima oră, în condiţiile în care întrevederea ar fi fost programată după ora 10.

Astfel, la ora 8 preşedintele o primeşte pe Maia Sandu, după care pleacă la Bruxelles la reuniunea extraordinară a Consiliului European.

Întrevederea cu prim-ministrul Republicii Moldova are loc în contextul în care preşedintele şi-a arătat susţinerea pentru depăşirea crizei politice şi a salutat tranziţia paşnică a puterii politice către guvernul condus de Maia Sandu.

Discuţiile dintre cei doi se vor concentra asupra situaiei politice actuale din Republica Moldova, a parteneriatului strategic dintre cele două ţari dar şi asupra parcursului european al vecinilor de peste Prut.

Klaus Iohannis s-a întors luni seara de la Bruxelles după eşecul negocierilor. După 20 de ore de discuții fără precedent, fiind cel mai lung Consiliu European din istoria blocului comunitar, liderii europeni au suspendat ședința până marți la ora 10, ora Bruxelles-ului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri