Caută
Close this search box.

Ministerul Educaţiei cere înapoi banii de la 27 de şcoli ca să le dea altor 22

ministerul educaţiei

Ministerul Educației a încurcat între ele wc-urile şi cere înapoi 1,3 milioane de lei de la 27 de şcoli, ca să-i dea altor 22 de şcoli din sistemul de învăţământ.
 
O parte din banii pentru toaletele-container, aprobaţi de către Guvern pe 31 mai prin HG 363/2019, va fi retrasă de la 27 de şcoli, potrivit unui proiect de hotărâre publicat de Ministerul Educaţiei.

Este vorba despre o sumă de 1,3 milioane de lei, bani care vor fi alocaţi către alte 22 de şcoli. Motivul: şcolile către care plecaseră deja banii ar fi fost incluse in proiect dintr-o eroare.

De fapt nu ar fi avut nevoie de sumele respective, pentru că ar fi fost deja incluse în alte programe sau, în cazul unei şcoli din judeţul Ialomiţa, era greşită localitatea. În plus, către alte 4 școli vor fi virați 431.000 de lei, tot pentru construirea de toalete moderne, dezvăluie Edupedu.ro.


Pentru noul proiect de hotărâre Ministerul Educației a copiat prin metoda copy-paste justificarea din proiectul adoptat pe 31 mai, motivând cu aceleași cuvinte și acest proiect.

Un singur paragraf este diferit, cel în care este explicată exact încurcătura care a dus la o a doua hotărâre pe aceeași temă în mai puțin de două luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri