O misterioasă navă, contemporană cu Cristofor Columb, a fost descoperită de cercetătători, care au găsit-o aproape intactă.

Imagini fascinante, publicate recent în mediul online, arată rămăşiţele unei nave vechi de 500 de ani, „prezervate suprinzător de bine” pe fundul Mării Baltice.

Cercetătorii susţin că nava arată „de parcă s-a scufundat ieri”, chiar dacă datează, de fapt, de la sfârşitul secolului al XV-lea sau începutul secolului al XVI-lea, informează mirror.co.uk.

Epava a fost descoperită în Marea Baltică, în apropiere de Suedia şi, în mod incredibil, scafandrii au găsit catarge, stâlpi şi chiar o mare parte din frânghii complet intacte, potrivit Mediafax.

Grupul de cercetători internaţionali au folosit roboţi subacvatici pentru a analiza descoperirea.

Dr Pacheco-Ruiz – un arheolog maritim care a petrecut peste 10 ani explorând şi cartografiind bazinele maritime – spune că „nava este contemporară cu personalităţi precum Cristofor Columb şi Leonardo Da Vinci”.

În plus, nava demonstrează un nivel remarcabil de prezervare după 500 de ani petrecuţi pe fundul mării, datorită temperaturilor scăzute prin care este caracterizată Marea Baltică.

Numele şi originea vasului nu sunt cunoscute încă. Cercetătorii au numit-o deocamdată „Okant Skepp”, ceea înseamnă „Navă necunoscută”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 8 =