Caută
Close this search box.

Polițiștii au reținut un tânăr de 25 de ani, suspect în crima de la Dărăști

Poliţia Capitalei informează că un bărbat de 25 de ani, din municipiul Paşcani, suspect în legătură cu cadavrul găsit la Dărăşti (Măgurele, judeţul Ilfov), a fost reţinut şi urmează a fi prezentat magistraţilor cu propuneri legale.

„La sediul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost condus un bărbat de 25 de ani, din municipiul Paşcani, bănuit că ar fi săvârşit fapta. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat magistraţilor cu propuneri legale”, se precizează în informarea transmisă de către Poliţia Capitalei.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub aspectul săvâşirii infracţiunii de omor, mai menţionează sursa citată.

Cadavrul unei persoane a fost descoperit, sâmbătă după-amiază, pe un teren viran din localitatea Dărăşti (Măgurele, judeţul Ilfov), poliţiştii de la IPJ Ilfov efectuând în acest caz investigaţii complexe la faţa locului, scrie Agerpres.

Sâmbătă, în jurul orei 16,20, un bărbat a sesizat prin apel la 112 că în timp ce descărca moloz din autovehiculul cu care s-a deplasat în localitatea Dărăşti (Măgurele), pe un teren viran, a constatat că descărcase şi o pătură legată cu bandă adezivă şi care prezenta forma unei siluete de om.

„Imediat, poliţiştii de la Măgurele s-au deplasat la faţa locului, iar din primele verificări au constatat că în locul indicat de apelant, se află cadavrul unei persoane. Conducerea IPJ Ilfov a constituit, de urgenţă, o echipă operativă de lucru, formată din ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, poliţişti criminalişti, grupa operativă împreună cu şeful Poliţiei oraşului Măgurele, poliţişti de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale, precum şi alte forţe operative, şi a dispus deplasarea, de îndată, la faţa locului, pentru efectuarea de verificări şi investigaţii”, se arăta în informarea IPJ Ilfov.

Ulterior, reprezentanţii IPJ Ilfov au informat că, prin sprijinul poliţiştilor de la Serviciul Omoruri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, a fost identificat şi depistat autorul faptei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri