Caută
Close this search box.

Ramona Mănescu, proaspăt ministru de Externe: Vreau să demonstrez că şi o femeie poate să se ridice cu succes la înălţimea funcţiei

Ramona Mănescu

Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, a declarat joi că doreşte să demonstreze că şi o femeie poate să se ridice cu succes la înălţimea funcţiei, arătând că a existat un „context care a favorizat numirea sa” şi că a contat că se înţelege cu premierul Viorica Dăncilă.

„Sunt cu atât mai bucuroasă de această numire, dar mai ales mă simt foarte, foarte responsabilă de poziţia pe care o am, pentru că îmi dau seama, în afară de faptul că sunt prima femeie ministru al Afacerilor Externe în România, că vin după nume foarte grele şi vreau să demonstrez că şi o femeie se poate ridica cu succes la înălţimea funcţiei pe care o deţine”, a afirmat Ramona Mănescu la Antena 3, citată de Agerpres.

Ea a apreciat că a existat un context care a favorizat numirea sa ca ministru de Externe.

„Cred că a fost şi un context care a favorizat numirea mea la acest minister, dar, în afară de aceasta, cred că colegii mei din ALDE şi coaliţie mă cunosc foarte bine, cunosc parcursul meu şi profesional şi politic şi într-adevăr parcursul meu s-a axat pe relaţii internaţionale, diplomaţie. (…)

Probabil că relaţiile pe care am reuşit să le stabilesc din aceste poziţii, experienţa pe care am acumulat-o şi rapoartele pe care le-am gestionat i-au convins pe colegii mei că sunt potrivită pe această poziţie.

Şi eu sper să reuşim să aducem în politica externă românească o poziţie de negociere activă, pentru că (…) eu cred în negocierea activă şi în politica externă proactivă şi în faptul că România, fiind un partener loial şi responsabil dovedit în cadrul UE şi NATO, merită pe deplin să îşi satisfacă dorinţele, cerinţele care i se cuvin”, a afirmat Mănescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri