România a importat gaz rusesc la cel mai mare preț din UE, în primele trei luni din 2019, arată un raport al Comisiei Europene. România și-a mărit importul de gaz la 15-25%, după controversata OUG care a plafonat prețul gazelor, deși anterior își asigura circa 90% din necesar din producția internă.

Producția de gaz a României a scăzut cu 3% în primele trei luni ale anului 2019, concomitent cu un consum ridicat din depozitele de gaz acumulate, arată un raport al Comisiei Europene, despre piața gazelor. Totodată, România a reușit performanța de a cumpăra cel mai scump gaz de import din Rusia, din întreaga Europă, la un preț estimat de 26,89 euro pe MWh (megawatt oră).

Prețuri mai mari de import la gaz, dar nu direct din Rusia, au avut Finlanda (care a cumpărat gaz de pe bursă, ea fiind însă dependentă de gazul rusesc) și Lituania (la importul de gaz natural lichefiat, deci nu rusesc). Cel mai ieftin gaz rusesc a fost importat direct de Cehia, cu 21,45 euro pe MWh. Cu toate acestea, mai arată raportul, România are unul dintre cele mai mici prețuri ale gazelor naturale pentru consumatorii casnici, alături de Ungaria și de Croația, dar și pentru consumatorii industriali, alături de Bulgaria.

România își asigură cea mai mare parte a necesarului de gaze din producția internă, însă în primele trei luni ale anului 2019, importurile s-au dublat față de anii anteriori. Astfel, dacă în 2017 România a importat doar 10% din necesarul de gaze, în luna ianuarie 2019 a ajuns să importe 23%, trendul fiind în scădere în martie, cu doar 16% din necesarul de gaze importat.

174 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here