Caută
Close this search box.

Scandalul de la Antipa, tergiversare. Surse: Muzeul a pierdut spațiul verde în favoarea Institutului „Elie Wiesel”

Decizia privind alocarea spațiului verde din grădina Muzeului Antipa va fi luată săptămâna viitoare, dar se pare că Institutul „Elie Wiesel” a obținut deja acest teren.

Foto: IQuads

Audierea din Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă în scandalul dintre Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi Institutul „Elie Wiesel”,  în cazul posibilei alocări a unui spaţiu pentru Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului în România, a fost amânată pentru săptămâna viitoare, însă controversa este deja tranşată, precizează surse citate de Stiripesurse.ro.

Chiar dacă audierile din Comisia de Cultură nu au mai avut loc, discuţiile interne au fost încinse. Potrivit unor politice toți cei care au avut o opoziție la acest proiect au fost amenințați că vor fi urmăriți în spațiul public și li se va pune ștampila de ”antisemit” și carierelor lor publice vor purta acest stigmat.

În ciuda protestelor activiștilor civici și a populației din zona de Nord, terenul pe care acum e parcul din jurul Muzeului Antipa va fi luat și dat pentru o altă construcție – Muzeul Holocaustului.

După ce în 2016, consilierii Primăriei Municipiului Bucureşti au votat ca imobilul din strada Lipscani 18-20 să fie acordat Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului în România, anul acesta cei mai mulţi dintre ei s-au răzgândit, iar reprezentanţii Institutului „Elie Wiesel” s-au văzut în situaţia de a căuta un alt spaţiu de cel puţin 5.000 de metri pătraţi utili. Mandatat de Guvern, managerul „Elie Wiesel” a găsit spaţiul din grădina Muzeului „Antipa” şi l-a propus spre preluare pentru Muzeul Holocaustului. Deşi managerul Muzeului „Antipa” se opune vehement și au existat și proteste, s-a ajuns la un consens tranpartinic pentru cederea spaţiului verde deţinut de „Antipa” în Piaţa Victoriei pentru construirea noului muzeu.

Pentru această decizie au existat intervenţii ferme atât la Guvern, cât şi la partidele de opoziţie. Audierile din Parlament, la iniţiativa unui parlamentar USR, au toate şansele să nu se mai ţină, potrivit unor surse politice, după ce iniţiatorul ar fi fost luat la rost chiar de liderul propriului partid, care se teme că opoziţia faţă de un asemenea proiect ar putea duce USR acuzaţii de antisemitism. De altfel, surse politice relatează că s-au primit telefoane de la ambasade în diverse zone politice pentru ca proiectul „Elie Wiesel” să fie susţinut.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri