Caută
Close this search box.

Simona Halep surprinde: ”Mă arunc în Tamisa”!

Marele tenisman Ilie Năstase, singurul care poate sta alături de Simona Halep în istoria tenisului românesc și mondial, avea un plan incredibil dacă ar fi câştigat turneul de la Wimbledon. Primul lider mondial ATP a jucat două finale pe iarba londoneză, în 1972 şi 1976, însă le-a pierdut pe ambele în faţa lui Stan Smith, respectiv Bjorn Borg. În autobiografia apărută în 2004, “Mr. Năstase”, fostul mare tenismen a dezvăluit ce vis avea atunci când participa la turneul de Mare Şlem din Anglia. La conferinţa de presă de după semifinala cu Svitolina, trimisul ”Fanatik” a întrebat-o pe Simona Halep ce are de gând să facă dacă va câştiga la Wimbledon, în condiţiile în care Ilie Năstase spunea că şi-ar fi aruncat rachetele în Tamisa dacă ar fi obținut victoria la Londra. ”Sinceră să fiu nu am visat să fiu în finală, dar am visat să joc fiecare meci şi mi-am dorit să se întâmple asta. Mi-am dorit să joc mai bine de la zi la zi, ceea ce s-a şi întâmplat. Să fiu în finală la Wimbledon e un lucru extraordinar. Indiferent de ceea ce se va întâmpla sâmbătă, eu nu o să-mi arunc rachetele în Tamisa, o să mă arunc pe mine în Tamisa”, a spus Simona Halep pentru Fanatik.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri