La experiență și înțelepciunea celor peste 70 de ani ai săi, Europa Unită a reușit să treacă din nou peste momentul, cam dificil și incomod dar , de primenire a demnitarilor de vârf ai principalelor instituții comunitare. Liderii statelor membre ale UE au trebuit – sau mai drept spus ar fi trebuit – să țină seama de câteva criterii explicit formulate – echitate în ce privește proporția bărbati-femei, repartiția geografică, orientarea politică în ce privește nominalizarea președintelui Comisiei Europene, al Consiliului European și al Parlamentului European, a Înaltului Reprezentant pentru probleme externe, a președintelui Băncii Centrale Europene etc. Și, într-o măsură, au făcut-o. Dar au trebuit să fie și mai atenți, și mai precauți, la păstrarea echilibrului și fiabilității tandemului franco-german, din ce în ce mai greu încercat de la o vreme de tot felul de solicitări și sfidari, și la Berlin sau Paris, dar și dinafara statelor-amiral ale Uniunii. Până la urmă, cei doi M (Merkel și Macron) s-au înțeles, inclusiv “la bani”: președintele Comisiei Europene, cetățean german, are un buget generos iar președintele Băncii Centrale Europene este cetățean francez. Fluxul banilor europeni cam pe aici trece, prin acest nou tandem L (von der Leyen-Lagarde).
Frustrări și nemulțumiri au avut însă mai degrabă alții. Social-democrații, grup important în Parlamentul European, care până acum făceau ploaia și timpul frumos în areopagul continental prin coaliția lor cu conservatorii din jurul creștin-democraților germani, se consideră subreprezentati, ca și ecologiștii, ca și Italia, ca și euroscepticii sau europopulistii) care au și ei o prezență parlamentară tot mai consistentă.
Mai regretabil este că statele primite mai de curând în UE, cele din “Nouă Europă”, nu sunt practic reprezentate în structurile de conducere ale UE , drept care se speră, cel puțin în România, că prin eventuala instalare a Codruței Kovesi ca procuror general european s-ar drege oarecum busuiocul.
Cât privește “selecționata” alcătuită prin laboriosul și zbuciumatul Grand Mercato de la Bruxelles (dar și Osaka), presa europeană nu are neapărat o părere prea grozavă. Site-ul Mediapart, de pildă, este deosebit de dur: “O ministreasă în declin, o ex-ministreasa frantuzoaica sub Sarkozy recunoscută vinovată de neglijență în afacerea Tapie, un fost premier belgian care a pactizat cu extrema dreapta înainte de a zbura de la putere….”etc. Mai prudent oarecum, site-ul Herodote.net se întreabă dacă “aceste personalități atipice și neașteptate, desemnate cu forcepsul, vor reînnoda legătura necesară dintre cetățeni și instanțele europene”.
Cotidianul italian “Il Messagero” atacă însă o problema mult mai delicată, cea pe care presa o numește, tot mai insistent , a “Europei germane”. UE – scrie ziarul – este “un imperiu neoliberal (…) în centrul căruia se află o Germanie (…) care ține pentru ea toate funcțiile cheie” (și urmează o suită de exemple).
Cu o Germanie care își va schimba în curând cancelarul (dar poate și îndelungata coaliție guvernamentală) și o Franța cu un președinte “jupiterian” cu mari proiecte și ambiții continentale, capitala europeană promite evoluții cu palpit. Este de sperat însă că la niveluri mai temperate decât cele de tipul unor declarații incendiare emise în focul disputelor pentru demnități europene. Un exemplu: Daniel Caspay, șeful delegației UCD în Parlamentul European a declarat abrupt că “axa franco-germană nu mai există. Emmanuel Macron este un revizionist care face tot ce poate pentru a distruge democrația europeană (…) și este un germanofob”. Iar UCD este partidul cancelarului Merkel.
Citește și: Vioara întâi revine în țară
3 răspunsuri
Va multumesc pentru articol si pentru tema lui.
In incercarea de a intelege subiectul (si e greu) aduc in discutie, ca baza a argumentarii cateva notiuni teoretice de antropologie culturala si sociala, care cred ca ar putea fi „ajutatoare”:
Ce inseamna „valoare” ?
„O concepţie, explicită sau implicită, distinctivă pentru un individ sau caracteristică pentru un grup, cu privire la ceea ce este dezirabil, care influenţează selecţia modurilor, mijloacelor şi scopurilor disponibile ale acţiunii” – Clyde Kluckhohn.
„O credinţă de durată că o anumită cale sau un scop al existenţei sunt de preferat, din punct de vedere social sau personal, faţă de o cale sau un scop opuse” – Milton Rokeach.
Ce inseamna „orientare de valoare” ?
„Concepţie organizată şi generalizată, influenţând comportamentul, cu privire la natură, la locul omului în ea, la relaţiile omului cu ceilalţi şi cu privire la dezirabil şi indezirabil, aşa cum pot fi acestea legate de mediu şi de relaţiile inter-umane” – Clyde Kluckhohn.
Ce inseamna „atitudine” ?
„Predispoziţie învăţată de a răspunde într-un mod consistent, favorabil sau defavorabil, cu privire la un anumit obiect” – Morris Fishbein şi Icek Ajzen
„Valorile nu există în sine, în mod independent. Orice valoare determină şi este determinată de alte valori. Valorile nu există niciodată disparat, ci sunt integrate în sisteme de valori.” – Milton Rokeach.
Restrangand aria acoperita de termenul de „valori”, acestea pot fi echivalate cu componente de natura cognitiva (cultura), evaluativa (experienta specifica) şi afectiva (relaţionare) iar cunoaşterea valorilor se poate realiza prin analiza manifestărilor lor, fie atitudini, fie comportamente , in incercarea (macar) de a intelege daca acestea au un caracter universal (ancestral) sau unul profund particular (individual).
Veacul trecut si cu atat mai mult cel prezent au parcurs mai multe etape legate de orientarea „valorica” ce accentueaza necesitatea egalitatii de gen.
„În societăţile „masculine”, bărbaţii şi femeile performează roluri diferite, deopotrivă în ce priveşte educarea copiilor, taţii au în sarcină faptele, iar mamele – sentimentele, emoţiile. In prezenţa pe piaţa muncii, bărbaţii deţin rolurile dominante, modelul cultural impunându-le să lucreze, în timp ce femeile pot avea o carieră, însă recunoaşterea socială nu este condiţionată de acest lucru. Cei puternici fizic sunt admiraţi în societăţile masculine, în timp ce, în cele feminine, cei slabi sunt evaluaţi similar cu cei puternici. În societăţile masculine religia este centrată pe Zei şi faptele lor, în timp ce în cele feminine în centrul doctrinelor religioase stau fiinţele umane.” – Geert Hofstede.
„[…] Uniunea se bazează pe valorile respectării demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept si a respectării drepturilor omului, inclusiv drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranţă, justiţie, solidaritate şi egalitate între bărbaţi şi femei.[…]” – Constitutia UE
In final, am inteles ca valorile sunt „realitati latente”, „launtrice indivizilor”, determinate insa social si care ofera „directia” atitudinilor, comportamentelor si opiniilor.
Constituite in „sisteme de valori”, acestea determina „alegerile” oamenilor, modul de structurare a societatii si functionarea institutiilor (transpuneri practice a valorilor dominante ale societatii).
Insa atunci cand „entitati exterioare” impun „reguli noi”, respectarea si functionarea eficienta a institutiilor depind de modul in care noile valori se „suprapun” peste cele existente. Chiar daca isi pierd rolul dominant in societate, „vechile” valori (mai mici sau mai mari) vor exista in continuare, oferind „intregului valoric” o posibila inertie graduala sau chiar o „revolta” impotriva noilor „reguli”.
Diez.
O revolta a fost si aici si nu una bazata pe „valori comune” ci pe „valori paralele” create in cei peste 70 de ani de „intelepciune si experienta”.
Prima mare problema pe care o identific la acest nivel este legata de „statura” valorilor ce compun acest „centru comercial” numit UE.
Unii au inaltimea si puterea de urias a lui Gargantua, fiul Gargamelei si al lui Grandgousier, nascut pe urechea stanga (ca Minerva din capul lui Jupiter – tot prin ureche sau ca Bachus din coapsa lui Jupiter) si care a „botezat” Parisul a doua oara de „s-au inecat doua sute saizeci de mii patru sute optsprezece, afara de femei si copii” -Francois Rabelais.
Unii au inaltimea si puterea regelui Picrocol din Lerne, care impreuna cu cavalerul Trepadus, marele spatar Taielemne, ducele Labalunga, si placintarii lor au pornit razboi impotriva ciobanilor si zilierilor lui Grandgousier care pana la urma a dat placintele inapoi, ca sa aiba pace dar „si mai” pana la urma, in numele lui Gimnast l-a ucis pe capitanul Mategoale si pe ceilalti oameni ai lui Picrocol.
Altii au inaltimea si puterea unor calugari telemiti cu nasul lung, care au supt de la doici cu tate moi si altii cu nasul carn, care au supt de la doici cu tate tari iar „dracia rotunda” cu care-si „omoara timpu” este „basica” din piele de vitel umpluta cu calti.
De aici am putea trage concluzia „pripita” ca nu se pot organiza alegeri reprezentative pentru intreg mall-ul ci doar pentru „etajul” de uriasi?
In „contra” acestei „pripite”, ultimele „etalari de idei” si „desfasurari” au facut ca regele Picrocol impreuna cu Trepadus, Taielemne si Labalunga au reusit o „pace”, nu cu Grandgousier ci cu fiul lui, Gargantua. Ceea ce poate crea noi aliante si poate „scinda” etajele mall-ului.
Calugarilor cu nasul lung sau scurt, ce le mai ramane „ca participatie la actul comun de guvernare” in afara de a sta cu ochii pe „dracia rotunda”, pe care o tot „invart”, fara a fi un „giuvaer” imbatranit care (inghitit de cocos) sa apara mai stralucitor din „faldurile” de gainat ale diminetii.
O a doua problema pe care o identific este legata de „alegerea fara alegeri” sau alegerea „prin reprezentanti” si legitimitatea ei. In SUA se practica prin electori dar aceea este o tara si nu o „uniune”.
Noi, ca si votanti la „europarlamentare” alegem nistre reprezentanti carora credem ca le-am cunoscut „doctrina” politica (sunt „probleme mari” de stabilire, intelegere si sustinere a acestei notiuni, in interiorul partidelor nationale) si pe care credem ca o intelegem si „zicem” ca o acceptam. Si mergem la urne, teleghidati, fiecare avand un minte sloganurile politice ale macar unuia sau doua site-uri de stiri „romanesti” si plecam multumiti ca „am facut ceva pentru tara” si punem „berea la rece” pentru ora 21, cand incepe „exit-poll-ul”, acest „meci” cu acoperire nationala.
In paralel cu „framantarile noastre nationale” de calugari care au supt de la „doici cu tate moi” si care-si pierd vremea „traind momentele” legate de multitudinea traiectoriilor „basicii”, in UE, se „incolonau” pentru a primi voturi nationale mai multe „structuri specifice”, numite tot partide sau „familii” (nu am inteles prea bine in aceste asa zise „familii de partide, cine este „tatal”, cine este „mama”, „copiii” si ce grade de „inrudire” exista cu celelalte), precum:
• PPE compus din CDU/CSU (Germania), Les Républicains (Franţa), Forza Italia (Italia), Partido Popular (Spania), Fidesz (Ungaria) – suspendat în prezent, PNL (România) etc., vezi Manfred Weber.
• PSE compus din social-democraţii germani (SPD), SPÖ (Austria), Partidul Socialist (Franţa), Partidul Laburist (M.Britanie), PSOE (Spania), PD (Italia), Partij van de Arbeid (Olanda), PSD (România) etc., vezi Frans Timmermans.
• ECR compus din Partidul Conservator (Britania), Partidul Lege si Justitie (PiS) (Polonia) şi Partidul belgian Alianţa Neoflamandă (NVA, naţionalişti), fara etc., vezi Jan Zahradil.
• ALDE compus din FDP (Germania), Open Vlaamse Liberalen en Democraten (Belgia), VVD al premierul olandez Mark Rutte, ALDE (România), fara etc., vezi Margrethe Vestager si Guy Verhofstadt.
• Verzii compus din Bündnis 90/Die Grünen (Germania), Europe Écologie (Franţa), Die Grünen (Austria), Miljöpartiet de gröna (Suedia), etc.. vezi Ska Keller si Bas Eickhout.
• GUE – Stanga Unita Europeana, fara etc., vezi Violeta Tomic si Nico Cue.
• EFDD – Europa Libertatii si Democratiei Directe compus din Miscarea Cinci Stele (M5S) si UKIP (Britania).
• ENF compus din RN al lui Marine Le Pen (Franţa), Liga lui Matteo Salvini (Italia), FPÖ (Austria).
Ce de „familii” si partide care nu au aproape nici o legatura cu partidele care au edificat politic aceasta tara.
In afara de social – democrati, eu nu vad aici nici o doctrina cu reprezentativitate nationala (daca gresesc, sa fiu corectat) sau care sa aiba un impact asupra gandirii si evolutiei politice a partidelor Romaniei. Ce cauta, spre exemplu, dreapta liberala romaneasca la „popularii” europeni? Mai repede i-as vedea alaturi de conservatorii britanici.
Ce inseamna aceste „constructii”? Si cat sunt ele de pregatite sa satisfaca (macar minimal) aspiratiile de libertate, bunastare si progres ale votantilor „doctrinari” din cele 28 de state membre? Au acestea o reprezentativitate europeana, la nivelul „intregului” sau sunt doar „franturi politice” care incearca sa actioneze fiecare, doar la nivele nationale sau grupuri de interese specifice aliantelor dintre state?
Cat din interesul national al Romaniei va fi reprezentat de aceste „grupuri” precum PPE, PSE sau ALDE, in mod real si nu neaparat in detrimentul Germaniei, Frantei, Italiei, Austriei, Spaniei, Britaniei, Olandei, Ungariei, Belgiei?
Filozofia UE apartine statelor fondatoare, pana la un moment dat, adica „uriasilor”, indiferent de „statura”. Nici un stat intrat in UE dupa 1989 nu a mai avut privilegiul „remodelarii” acestei filozofii, fiind inacceptabila „parazitarea” acestei „minunatii” cu interese „meschine” specifice centrului si mai ales estului „comunist”.
„Telul comun”, nedefinit vreodata, se pierde in asertiuni fara legatura cu subiectul precum: „democraţie, libertate, dreptate, drepturile omului”, considerand ca este indeajuns sa fie aparata „granita” comuna, ca „inauntru stim noi ce avem de facut”.
E ziua Frantei, e si ziua mea, voi continua.
Eu nu rezonez cu frustrarile doamnei Merkel referitoare la nevoia unei „echitati” paritare a functiilor in conducerea UE, pe baza de sexe (am folosit pluralul si in nici un caz „de gen”, fiindca acest (pobabil) pronume demonstrativ mai are astazi si alte semnificatii).
Nu putem fi „imperecheati” la „slujba” precum Hansel si Gretel, „perechi, perechi” si in UE.
Transgenderii care se trezesc dimineata „pe racoare” barbati iar spre seara, sub „toridul apus” isi descopera „latura feminina”, nu vor dezechilibra aceasta „paritate”?
„Valoarea”, „orientarea spre valoare” sau „atitudinea” mai au vreo` semnificatie in acest „temporar lung” al postmodernitatii?
Fara cunoastere si fara experienta de valoare vom mai putea relationa intre „generatii” ca indivizi sau ca state?
„Niciunul dintre cei care s-au devotat fara rezerve treburilor statului lor si au avut incredere in poporul lor nu a sfarsit-o vreodata bine.” – Pausanias.
Parafrazandu-l pe Shalom Schwartz (in minte cu Bizantul pierdut), eu, mai murdar decat Apusul, fara „pierderi”, doar cu un „cantec” pierdut, ma intreb:
• Mai este astazi „puterea” un prestigiu de inalta valoare?
• „Realizarea personala” mai are obiective inalte?
• Ramanem perpetuu in starea maniacal – „hedonica” a placerii?
• Noutatea extrema ne „stimuleaza” in continuare?
• Independenta ne autodirectioneaza „orientarea”?
• Toleranta, intelegerea, armonia nu sunt cumva doar „masti” centrate pe justificarea abstracta a „universalismului”?
• Este „benevolenta”, filantropia, un act sanatos mental ce poate fi pozitionat deasupra familiei sau deasupra tarii?
• Respectarea normelor si valorilor existente nu inseamna in mod neaparat votarea aceluiasi partid sau „traditionalismul” impune acest act?
• Obedienta inseamna „conformism” sau poate fi asimilata cu patriotismul?
• Cat din notiunea de „siguranta” este privita la modul individual si cat la modul colectiv?
Raspunsul este ca nu stiu cat din acest „inventar” inseamna „valoare” in mod real. Si nici nu vreau sa par critic sau sa exagerez. Dar ma uit in jur si vad cum societatea „evolueaza” in nestiinta si frustrare. „Stacheta” intelectuala a lumii, ca si limita de viteza in localitate, au fost coborate sub 50 de miliarde de neuroni, pentru a face „loc” si acestor multe, „meandre” ale istoriei.
„Cati oameni exceptionali trec pe langa noi, anonimi, si noi admiram prosteste atatia neghiobi, numai pentru ca au vorbit despre ei presa si opinia publica.” – Mircea Eliade.
„Valoarea” este un concept relativ si imprecis. Egali suntem doar in fata mortii.
Cum spunea un secretar de partid cu propaganda atunci cand rusii lui Gorbaciov au imprastiat vestea ca SUA a „realizat Rzboiul Stelelor” (o imensa minciuna, scrisesera doar prima varianta a scenariului si nici nu gasisera regizorul) – „Suntem in rahat pana la glezne, da` cu capu-n jos”.
Relaţia dintre „valori” şi dezvoltare este parte a unei dezbateri mai largi a legăturii dintre „cultura” şi dezvoltare.
Scurta completare (comentariul trecut) pentru tinerii acestui nou mileniu, „razboiul stelelor” nu s-a dorit a fi un film hollywoodian ci o vasta actiune militara a SUA care-si propunea amplasarea de rachete nucleare pe orbita cosmica a Pamantului. Ca si in cazul „aselenizarii umane”, pana la urma nu le-a iesit decat tot un film. S-au schimbat doar studiourile si „decorurile”.
Dezideratele unei UE ideale exclud din start „geometria variabila” de astazi: membru sau nu al „zonei euro”, parte sau nu a „zonei schenghen” (MCV), membru sau nu al NATO (cat o mai fi) sau al unei politici comune de aparare. Orice derogare pare ca saboteaza „intregul”.
Avem nevoie de un nucleu de „conducatori”? Unii reclama cresterea „coeziunii” in detrimentul „diversitatii”. Adica prevalenta „democratiei comunitare” asupra „democratiei nationale”. Dar chiar si asa, primeaza filozofia economica si daca ne referim la „nucleul dur”, aceste „filozofii” (germana si franceza) nu se vor impaca niciodata, si numai pentru faptul ca „politicul” apartine Frantei iar „economicul”, Germaniei. „Economicul” nu se poate dezvolta in absenta „obladuirii” politice iar acest „deja-vu” al unei „maini care o spala pe celalta” ne aduce aminte de o perioada istorica in care suntem (noi romanii) mai buni si decat Germania si decat Franta. Astazi le privim din „afara” si le percepem ca „a fi” in antiteza.
„Ingineria sociala” pare ca „da” rezultate astazi dar se pare nu mai are nici ea „viata lunga”. Ajutorarea, increderea, acceptarea, „recunoasterea valorii sinelui” sunt notiuni specifice acestei lumi, aproape atemporale. Timpul s-a oprit in loc si asteapta cu „mana intinsa” noi „strategii” de marketing si noi „modele” de propaganda si manipulare, legate de „emotional”, „apartenenta”, „probleme”, „solutii”, „vinovatie” si „amanare”. Informatia si manevrarea ei in scop pozitiv sau „alminteri”. Sa lasam macar copii sa-si traiasca copilaria, nealterata de scelerati aflati in functii publice, pentru care „notiunile” enumerate mai sus sunt cam „tot” ce au.
„Oamenii s-au obisnuit cu binele si binele vine de la UE (precum „cuvantul” de la Dumnezeu). Oamenii nu mai vad rostul Uniunii pentru ca nu mai au probleme care trebuie rezolvate”. Aruncarea „la cos” a lui Weber si Timmermans, trebuie sa aiba o semnificatie. Nu ca as „aprecia” la vot vreunul din aceste personaje dar totusi, irelevanta votului „participativ” exprimat lasa loc doar recunoasterii si acceptarii „fortei negocierii din spatele usilor inchise”.
„Cluburile” si deciziile luate in spatele „usilor inchise”.
Am citit si despre „parasutarea” lui Juncker si despre „spiritul de la Sibiu” dar mai ales despre disensiunile lui si despre „avertizarile” lui Weber referitoare la „distrugerea” democratiei „in spatele usilor inchise”, uitand insa ca nu are CV pentru acest post (al lui Juncker). Dupa alegeri a fost atacat „procesul Spitzenkandidat” chiar daca PPE a castigat alegerile cu 178 de mandate din 751, considerandu-se inacceptabil ca aliatul doamnei Merkel sa ajunga vreodata in aceasta functie, impotriva argumentand si Macron si Kurz si prim-ministrul Luxemburg si Dalia…. Favorita pentru presedentia Comisiei a ramas insa tot Germania.
Are doamna von der Leyen CV pentru aceasta functie? Cred ca singura care se putea califica din Germania era doamna Merkel, prea „cazuta” insa pentru a mai ocupa vreo functie.
A castigat Franta ceva prin doamna Lagarde, pe langa faptul ca ea se „simte onorata”? O va ajuta cu ceva lipsa de „experienta specifica” in „central banking” pe aceasta doamna avocat pe care nu o recomanda decat „abilitatile politice”? Cred ca Macron nu o poate ajuta. Poate rugaciunile la Notre Dame sau „experientele” din „jurnalul” lui Strauss-Kahn.