Caută
Close this search box.

Un nou cutremur în California, mai mare decât cel de joi: seismul are magnitudinea de 7,1

cutremur

Un cutremur cu magnitudine de 7,1 a lovit sudul Californiei, în noaptea de vineri, fiind al doilea seism înregistrat lângă Ridgecrest în mai puţin de două zile, anunţă CNN.

Cel mai recent cutremur a avut loc la aproximativ 17 kilometri nord-est de Ridgecrest, potrivit Institutului american de geofizică USGS. Potrivit unor oficiali, este cel mai mare seism înregistrat în ultimii 20 de ani.

S-au raportat incendii şi mai multe persoane rănite în Ridgecrest – la aproximativ 150 de kilometri de Los Angeles. Un centru de operaţii de urgenţă este înfiinţat în Bakersfield, a spus purtătorul de cuvânt al judeţului Kern, Megan Person, pentru CNN.

În centrul oraşului Los Angeles, cutremurul s-a resimţit mai puternic decât cel de o zi înainte.

Unităţile de siguranţă publică se deplasează în întreg oraşul „pentru a asigura siguranţa şi a inspecta infrastructura”, a spus Eric Garcetti, primarul oraşului Los Angeles.

Seismologii nu exclud că ar putea fi mai multe cutremure.

Un cutremur de magnitudinea 6,4 a avut loc joi în regiunea California de Sud, la aproximativ 240 de kilometri de Los Angeles. Seismul a avut cel puţin patru replici importante, cu magnitudini de 4,7, 3,5, 3,8 şi 4,2.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri