„Bine-ai venit în colectivul nostru!” i-a spus directorul proaspătului angajat, în prima lui zi de serviciu, aruncându-și un ochi pe CV.
„Mă bucur să avem printre noi un tânăr dinamic, genial. Am înțeles că ai studiat la cele mai mari universități din străinătate. Dar ce văd aici? Ai și lucrat la firme din America, Germania, Franța. Se băteau vesticii pe dumneata. Și cu toate astea ai ales să te întorci.”
„Ei, nicăieri nu-i mai bine ca acasă, e nevoie de mine aici…” a zis modest tânărul școlit în cele mai avansate domenii ale științei și tehnologiei.
„Bravo, ține-o tot așa! Şi nu uita: dumneata eşti raţiunea de a exista a firmei noastre. Toţi ceilalţi suntem aici ca să te sprijinim, să-ţi asigurăm cele mai bune condiţii. Dumneata eşti vioara întâi.”
Tânărul genial nu şi-a luat nasul la purtare. Știa şi dânsul: viorii îi trebuie arcuş, sacâz, diapazon, partituri, cutie. De una singură, fără degetele violonistului, nu face doi bani. Şi fiindcă nu voia să-i dezamăgească pe cei ce trudeau în jurul său să-i creeze condiţii, s-a pus pe treabă. Toată ziua asuda la computer, doar din când în când se ridica, să se mai dezmorţească trăgând o fugă prin halele de producție.
La prima leafă, contabilul şef l-a măsurat sever şi l-a anunțat că, urmare a majorărilor aplicate de Guvern, va primi jumătate din suma trecută pe contract. Mai văzuse el mulţi şmecheraşi din ăştia, care nu ştiu decât să mimeze munca Citește texul integral AICI
