Caută
Close this search box.

Violențe la Paris, după parada de Ziua Franței: 152 de protestatari, reținuți

Poliţia franceză a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii care s-au adunat duminică după-amiază pe bulevardul Champs Elysees, la câteva ore după ce preşedintele Emmanuel Macron a prezidat parada militară de Ziua Franţei alaturi de mai mulţi lideri europeni.

Bulevardul din centrul Parisului a fost redeschis traficului de îndată ce parada s-a terminat, dar câteva sute de protestatari din cadrul mișcării „vestele galbene” au încercat să-l ocupe.

Aproximativ 152 de protestatari din rândul „vestelor galbene” și lideri ai acestora au fost reținuți lângă Champs Elysees în timp ce încercau să organizeze un protest, conform unor surse din cadrul poliției.

Televiziunea BFM a arătat imagini în care poliția foloseşte gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii, unii dintre ei având glugi pe cap. Aceştia au încercat să blocheze bulevardul cu ajutorul unor baricade metalice, tomberoane și alte obiecte.

De asemenea, s-au auzit câteva zgomote puternice. Protestatarii au aruncat cu obiecte în polițişti, au huiduit și au dat foc unei pubele, scrie Mediafax.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri