Caută
Close this search box.

Viorica Dăncilă, acuzată de Radu Tudor (Antena 3), de înaltă trădare în favoarea Rusiei

radu tudor

Radu Tudor, jurnalist la Antena 3, acuză Guvernul Dăncilă că face jocurile Rusiei. Acuzațiile vin după ce astăzi a apărut informația că România a importat în mai 2019 o cantitate de gaze de 1.185.490 MWh, de 353 de ori mai mult faţă de aceeaşi lună a anului trecut, potrivit datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).

Ce scrie Radu Tudor pe Blogul său:

Un cadou imens facut Rusiei de Guvernul Romaniei

Agentia guvernamentala de presa Agerpres publica o stire care confirma tot ce am spus din decembrie 2018 pana azi despre un act normativ iresponsabil : OUG 114.

Ordonanta, clocita in laboratorul sulfuros al lui Darius Valcov, a fost un imens cadou facut Gazprom. Adica Moscovei.

Am afirmat aici pe blog, in emisiunile de la Antena 3, pe Facebook : Ordonanta de Urgenta 114, prezentata pe final de an 2018 in tandem de Valcov si Teodorovici, va fi o nenorocire pentru economia romaneasca, in special sectorul energetic, vital pentru Romania.

Iata ce spune stirea Agerpres:

România a importat în mai 2019 o cantitate de gaze de 1.185.490 MWh, de 353 de ori mai mult faţă de aceeaşi lună a anului trecut, potrivit datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), analizate de AGERPRES.

În mai 2018, România a importat doar 3.353 MWh.

Aceasta după ce, în luna aprilie 2019, cantităţile de gaze importate fuseseră de 100 de ori mai mari decât în aprilie 2018.

Totodată, preţul mediu al gazelor de import în luna mai 2019 a fost de 89 de lei pe MWh, conform datelor ANRE, cu 12% mai mic decât cel al gazelor româneşti tranzacţionate pe bursă (101 lei pe MWh), după cum arată cotaţiile Bursei Române de Mărfuri.

OUG 114/2018, aprobată în decembrie 2018, a fixat la 68 de lei pe MWh, pentru următorii trei ani, preţul pentru întreaga producţie internă de gaze naturale. OUG 19/2019, aprobată în martie 2019, a modificat această prevedere, lăsând la preţ fix doar cantităţile de gaze destinate consumatorilor casnici şi termocentralelor, începând cu data de 1 mai.

Acest lucru a dus la creşterea preţului gazelor de producţie internă pentru consumatorii industriali, care se tranzacţionează pe bursă, astfel că agenţii economici preferă să importe decât să cumpere gaze româneşti.

La finele lunii mai, ministrul Energiei, Anton Anton, declara că majorarea importurilor de gaze nu reprezintă o problemă.

“Dacă preţul gazelor de producţie internă este mai mare decât gazele de import, industria se va orienta către gazele de import. Nu văd care e problema”, a afirmat Anton, într-o conferinţă.

—-

Asadar, agentia guvernamentala de presa Agerpres ne comunica oficial ca Guvernul Romaniei a facut un cadou imens Moscovei, sporind nota de plata catre rusi de 353 de ori ! Pana de curand, Romania ajunsese la un procent de doar 15% gaz rusesc de import, restul de 85% fiind din productie interna.

A venit o filiera de matriosti de prin Guvern, Parlament si ANRE si au spus : ia sa schimbam noi procentele. Mai mult din Rusia, mai putin din Romania.

Atat cat ma pricep eu, asta capata forma unui atentat la securitatea energetica a Romaniei. In contextul in care de la aderarea Romaniei la NATO si UE, obiectivul strategic al nostru a fost limitarea dependentei de importurile de gaz rusesc. Un concept pe care chiar si Nicolae Ceausescu l-a avut in cap cand a construit in anii ‘ 80, intr-o tara comunista, membra a Tratatului de la Varsovia, o centrala nucleara cu tehnologie CANDU, apartinand unui stat membru NATO : Canada.

Dar iata ca pana si Ceausescu parea mai anti-sovietic decat cei cazuti pe capul nostru, in mediul politic, in zilele noastre.

Si ca sa sporim batjocura, in loc sa continuam modernizarea reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda tot cu specialstii canadieni, am semnat un contract dubios dupa 30 de ani de stagnare cu niste…chinezi.

Adica Ceausescu, asa comunist cum era el, a semnat cu o tara NATO. Iar noi acum, in NATO, semnan cu (deja celebri) comunisti chinezi. Va dati seama cine conduce Romania?

Sa revin la porcaria numita OUG 114. Dupa reactia in lant a marilor investitori occidentali, puternic loviti de efectele ordonantei, avem confirmarea ca beneficiarii sunt la Moscova. O spune chiar agentia de presa a Guvernului.

De altfel, spre meritul ei, Agerpres a scris, asa guvernamentala cum e, inca din decembrie ca OUG 114 favorizeaza Rusia si Gazprom :

Agentia de presa a statului roman : masurile Guvernului avantajeaza GAZPROM

Asadar, se stia de atunci. Acum avem confirmarea. De 353 de ori !

Colegii mei de la Antena 3, Dan Apostol si Adrian Ursu au mai descoperit o nenorocire facuta de aceeasi OUG 114. Ea distruge cea mai importanta companie energetica din Romania. E vorba despre Hidroelectrica, supranumita Perla Coroanei. Adica, pe scurt, cea mai buna si profitabila companie de stat a Romaniei, scoasa cu greu din insolventa de Guvernul PSD Ponta. Dar lovita puternic, din nou, de filiera sulfuroasa de care va spuneam.

Iata ce au spus colegii mei astazi la Antena 3 :

https://www.antena3.ro/actualitate/social/hidroelectrica-risca-pierderi-uriase-530791.html

In acest context extrem de periculos creat de efectele dezastruoase ale OUG 114 promovata cu entuziasm de cuplul Valcov-Teodorovici in aplauzele lui Liviu Dragnea si sub tacerea complice a premierului Viorica Dancila, constatam asa :

ca a explodat nota de plata a Romaniei catre Moscova in baza unui act normativ dubios, ce a creat mari vulnerabilitati Romaniei

ca Hidroelectrica, o companiei garant in batalia pentru independenta energetica a Romaniei, stat UE si NATO, are probleme foarte mari din cauza OUG 114

ca o filiera de pro-moscoviti la vedere sau mai acoperiti fac jocuri extrem de dubioase in domeniul energetic romanesc in cel putin 3 institutii : Guvern – Parlament – ANRE

aceste demersuri periculoase trebuiau stopate, analizate in CSAT si date public mesaje in legatura cu periculoasele involutii din piata energetica

sporirea de 353 de ori a relatiei energetice Romania-Rusia s-a facut pe fondul lovirii Hidroelectrica, dar si a sabotarii exploatarii gazelor romanesti din Marea Neagra de catre consortiul Exxon Mobil (SUA) – OMV Petrom (Romania). Aceste rezerve energetice ne pot asigura independenta energetica prin stoparea importurilor de la Moscova. Niste matriosti au vrut invers. Si s-a realizat
ar mai fi multe alte elemente de subliniat, dar ma opresc aici. Vreau sa vad cine si cum reactioneaza, apoi revin cu detalii

PS : Vad ca premierul Viorica Dancila, de ale carei bune intentii n-am avut pana acum motiv sa ma indoiesc, insista cu inca o chestiune extrem de sulfuroasa : prelungirea afacerilor lui Valcov cu turcii si chinezii. De 20 de ani amanata si batjocorita, autostrada Comarnic-Brasov e mutata iar. Acum e cu bani direct de la stat. Desi era cel mai corect PPP sau cu fonduri europene. Dar aceste metode au niste rigori in care combinatiile cu tikareti si chinezi nu se incadreaza. In plus, dubioasa transformare a Comisiei de Prognoza dintr-una de statistica in ordonator de credite cu miliarde pe mana care da contracte la aceiasi turci si chinezi, sincer, pare bomba perfecta de sub scaunele de la Palatul Victoria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri