Caută
Close this search box.

Alexandra a dormit pe jos în ultima noapte, legată de pat cu o sfoară

Alexandra

După ce polițiștii și criminaliștii au cules probe materiale, Gheorghe Dincă le-a dat mai multe detalii despre cum ar fi ucis-o pe Alexandra, inclusiv cum s-a asigurat că fata nu poate fugi, în noaptea de miercuri spre joi.

Anchetatorii au aflat că fata a fost legată strâns cu sfoară groasă de scheletul metalic al patului din încăpere, mobilier prins în perete cu dibluri din fier.

”Urmele găsite și declarațiile bărbatului ne-au condus la ipoteza că Dincă a dormit o noapte cu fata în cameră. Și a recunoscut. Ca s-o supravegheze, el a dormit în patul pe care era așezată o saltea, iar Alexandra pe jos legată strâns cu o sfoară pentru baloți de scheletul metalic al patului, de fapt de unul dintre picioarele patului”, spun investigatorii.

Într-adevăr, nu există urme mari de sânge în casă. Ipoteza principală este aceea că, după ce a fost ucisă cu o puternică lovitură de pumn, așa cum susține criminalul, trupul fetei a fost băgat, îmbrăcat, în butoiul din curte și incinerat.

Focul a fost întețit cu benzină aruncată peste lemnele aprinse sub butoi, iar peste trup criminalul a pus vaselină.

Sute de urme în casa groazei La cercetarea ”casei groazei” participă polițiști de la ”Omoruri” și criminaliști de la Poliția Capitalei, dar și câțiva investigatori de la IGP – Direcția de Investigații Criminale care zile în șir, într-un program de zece ore pe zi, au adunat sute de urme biologice (sânge, fire de păr), dar și haine care vor fi expertizate atât la INML ”Mina Minovici”, cât și la Institutul de Criminalistică al IGP.

„Pe măsură ce vom ridica urme le vom prioritiza și le vom trimite la analize”, au adăugat sursele citate care spun că cercetarea la fața locului se va întinde pe încă cel puțin o săptămână.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri