Andrei Caramitru, fostul consilier al preşedintelui USR Dan Barna, a anunţat pe pagina sa de Facebook un set de soluţii care trebuie implementate după tragedia de la Caracal.
„Ca să reparăm nenorocirile astea, e nevoie de acțiune imediată pe 3 niveluri:
– 1) LEGILE. Trebuie simplificate, pedepsele mult mai dure și puse în acord cu cerinţele europene
– 2) PROCEDURILE ŞI SISTEMELE. Legea este întotdeauna prea generală, contează cum se aplică. Prin proceduri standard și prin sisteme informatice moderne și obligatorii
– 3) OAMENII. Avem nevoie de oameni competenţi şi care nu sunt corupţi. E imposibil să aducem zeci de mii de oameni din privat să lucreze la stat. Este o utopie. Trebuie găsiţi oameni din eșaloanele 3 și mai jos, tineri, competenţi și care vor să facă treabă. Şi propulsați imediat în posturi de decizie. Toți trebuie instruiți rapid ca să știe ce să facă.
E foarte greu. Și durează ani de zile. Însă se poate. Dar – este esențial să se lucreze pe cele 3 niveluri în paralel. Cu cei mai buni experți din străinătate (că cei de aici au construit sistemul asta nenorocit – nu o să-l schimbe ei)”, a scris Andrei Caramitru pe Facebook.