Caută
Close this search box.

Constantin Florea este noul șef al Jandarmeriei Române

Ministrul de Interne, Mihai Fifor, a anunțat, luni, că a luat decizia de a-l schimba din funcție pe șeful Jandarmeriei Române, Cătălin Ionuț Sindile, înlocuitorul acestuia urmând a fi șeful Jandarmeriei Craiova, generalul de brigadă Constantin Florea.

„Astăzi am luat câteva decizii organizatorice care au ca scop creșterea nivelului de siguranță al cetățeanului, dar și de încredere în Ministerul Afacerilor Interne și în instituțiile din subordine. În acest sens, am dispus încetarea împuternicirii în funcție a șefului Jandarmeriei Române, domnul Cătălin Ionuț Sindile, și l-am împuternicit în această funcție pe generalul de brigadă Constantin Florea. Domnul general a ocupat până acum funcție de inspector șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi, are o experiență în Jandarmerie de aproape 30 de ani și este unul dintre puținii generali ai Jandarmeriei Române”, a declarat Mihai Fifor, la sediul MAI.

Ministrul interimar de Interne i-a cerut măsuri imediate noului șef al Jandarmeriei.

General de brigadă Constantin Florea, șeful Jandarmeriei Române

„Principala mea așteptare de la generalul Florea este să facă de îndată o analiză a Inspectoratului de Jandarmi, Jandarmeriei Române, urmând ca acesta să-mi prezinte în maximum o săptămână primele măsuri pentru eficientizarea activității acestei instituții”, a mai spus ministrul de Interne.

De asemenea, a fost înlocuit purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, cu Georgian Drăgan, până acum purtător de cuvânt al Poliției Române.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri