Caută
Close this search box.

Crime Caracal: Părinţii Alexandrei au fost sunaţi de cel puţin 10 ori de pe numere necunoscute

Alexandra Macesanu

Alexandru Cumpănaşu a spus, joi, că părinţii Alexandrei au fost sunaţi prima dată joi, 25 iulie, la ora 10.30, apoi vineri, în jurul orei 7 dimineaţa, de pe numere diferite, mesajul fiind acelaşi. De asemenea, de alte zece ori familia a fost sunată în joia de după răpire, de pe numele necunoscute, dar nimeni nu le-a vorbit.

„Există şi în cazul Alexandrei mai multe apeluri. Mama şi tatăl Alexandrei au fost sunaţi de cel puţin două ori. O dată la ora 10.30, joi, când Alexandra era deja răpită şi nu sunase încă la 112, de pe cartela cumpărată de la Craiova, iar vineri, la 7.30, a mai fost un apel, care avea acelaşi mesaj, să stea liniştiţi, să nu îşi facă probleme. Acest al doilea apel nici până la această oră nu a fost localizat de parchet şi de poliţie. În cursul zilei de joi îmi spunea mama Alexandrei că au fost cel puţin 10 apeluri de pe număr necunoscut, la care când răspundea, la partea cealaltă a firului nu răspundea nimeni. Sunt dovezi de complicitate”, a spus Alexandru Cumpănaşu, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Alexandra a sunat la 112, din locul unde era sechestrată, de trei ori, însă autorităţile au reuşit să o localizeze abia după 19 ore, la faţa locului fiind găsite doar oase şi cenuşă. DIICOT a confirmat că ADN-ul din rămăşiţele găsite la casa lui Dincă e al Alexandrei.

Şi în cazul Luizei, cealaltă fată despre care Gheorghe Dincă susţine că a omorât-o la fel ca pe Alexandra, Tonel Pop, avocatul familiei Luizei, a declarat că din declaraţiile de până acum rezultă că mai multe persoane au sunat pentru a spune că fata a plecat în străinătate.

„Din declaraţiile date, se întrevede ideea că mai multe persoane au sunat familia Luizei şi nu doar acel individ (Gheorghe Dincă – n.r.) şi nu doar o singură dată. Familia a fost sunată, avertizată, în sensul că li s-a spus <Staţi liniştiţi, fata dumneavoastră pleacă, un prieten o influenţează, nu e nicio problemă>, după care s-a revenit şi s-au spus: <Staţi liniştiţi că ei sunt deja undeva în străinătate, nu pot să vă dau amănunte>. Ce este esenţial este faptul că mai multe persoane a reieşit că au sunat de pe numere diferite şi nu o singură persoană. Iar noi avem un singur inculpat, pe domnul Dincă. Pare-se că au fost două”, a spus Tonel Pop.

Despre Luiza, dispărută în urmă cu aproape patru luni, Gheorghe Dincă a spus că a omorât-o în ziua în care a luat-o la ocazie şi, la fel ca în cazul Alexandrei, i-ar fi ars cadavrul.

Citeste si: Fost ambasador SUA, IMPLICAT în dosarul Oracle

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri