Caută
Close this search box.

Criză Hong Kong: Donald Trump anunţă că Beijingul mobilizează trupe la frontiera cu provincia autonomă chineză

Administraţia de la Beijing a mobilizat trupe în apropierea frontierei cu Hong Kong, a anunţat marţi seară preşedintele SUA, Donald Trump, în contextul demonstraţiilor prodemocraţie din provincia autonomă chineză.

„Serviciile noastre ne-au informat că Administraţia Chinei transferă trupe la frontiera cu Hong Kong. Toată lumea trebuie să fie calmă şi în siguranţă”, a transmis Donald Trump marţi seară prin Twitter, citat de Mediafax.

Administraţia Xi Jinping a sugerat că ar putea lansa o intervenţie militară în Hong Kong, pentru oprirea demonstraţiilor. Recent, Donald Trump a catalogat protestele din Hong Kong «revolte violente», sugerând că autorităţile din China ar avea dreptul de a gestiona cum vor situaţia.

Protestele prodemocraţie din Hong Kong durează de peste două luni, izbucnind ca reacţie la un controversat proiect de lege care ar fi facilitat extrădările în China. Aproximativ 700 de protestatari au fost reţinuţi, iar mulţi sunt inculpaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri