Studiul documentului cu gradul cel mai mare de veridicitate, autobiografia dată partidului în februarie 1945 (Arhivele Statului, Fd 95/D. 14323/832, Fila 12) răspunde direct la întrebarea: cum a fost implicarea lui Nicolae Ceaușescu, prin calitățile și defectele sale, în activitatea comunistă ilegală? și indirect la întrebarea: de ce îl găsim pe Nicolae Ceaușescu în nucleul de conducere al partidului la momentul 23 – 30 august 1944?

Ele pot fi completate cu întrebarea: de ce nu ajunge comunistul elevat Pavel Câmpeanu în conducerea partidului și ajunge analfabetul politic Nicolae Ceaușescu? Ceea ce a menționat în chestionarul controlului de partid din 1945, în care Ceaușescu recunoaște două aspecte biografice „de dosar“, cum erau numite problemele originii după criterii de clasă, anume faptul că tatăl a fost liberal, iar familia a aparținut categoriei țăranilor mijlocași, precum și faptul că în munca de activist a făcut anumite erori, permite interpretarea istorică, sprijinită și pe alte documente, asupra „uceniciei“ sale în partidul comunist.

Ceaușescu a făcut anumite erori în munca de activist în ilegalitate: „…în ianuarie 1936 am fost arestat, fiind dat de un provocator, Olteanu“ (situație încadrată la lipsă de vigilență); „în 1938 august cu ocazia încercărilor provocatoare am fost sancţionat cu o observaţie pentru lipsa de vigilenţă“ (aceeași eroare); „arestarea (din iulie 1940) se datoreşte lipsei de vigilenţă şi de conspiraţie din partea mea. Eu eram condamnat 3 ani în lipsă şi cu toate acestea umblam ziua pe stradă şi în case compromise“ (aceeași eroare); „în timpul şederii la Jilava (1941) obţinând posibilitatea să merg la spitalul Militar pentru repararea danturii am făcut o mare greşeală mergând împreună cu o tovă la o casă tehnică care erau nişte cunoscuţi de-ai noştri. În 1942 februarie am fost trimis la închisoarea Caransebeş. Aici am fost sancţionat cu un vot de blam pentru greşeala menţionată mai sus“ (este un caz mai grav, de deconspirare). Ceaușescu declara aceste erori pentru că erau deja cunoscute, fuseseră judecate de liderii comuniști în închisori, supuse criticii și autocriticii, relatează istoricul Alex Mihai Stoenescu.

Caracterul lui Ceaușescu avea un aspect pozitiv, din punctul de vedere al ilegalistului: nu vorbea, nu-și trăda colegii. Fondul documentelor Siguranței și Justiției, așa cum observă și autorii volumului Ucenicul Partidului, dezvăluie un Ceaușescu adolescent care nu se intimidează, care nu dezvăluie nimic din activitatea lui, care este suficient de evaziv în declarații pentru a fi de mai multe ori eliberat după numeroasele rețineri și abia într-un târziu, ca urmare a unei conjuncturi discutabile, să poată fi arestat.

Caracterul „periculos“ al activității sale, cu care l-a încadrat Siguranța, și care pare o exagerare în raport cu nivelul nesemnificativ al activității lui cunoscute (curier, împărțitor de manifeste, propagandist) s-a datorat tocmai acestui fapt: nu vorbea, nu trăda, în ultimă instanță demonstra capacitate de disimulare. Atitudinea este confirmată în mai multe locuri de Dosarul lui de cadre din anii 1945 – 1950: „Atât la cercetare cât și la proces a avut o purtare bună“; „n-am dat nicio declarație privitor la munca mea sau a altora“ și „la prefectură n-am dat nicio declarație“.

Siguranța l-a „citit“ ca impenetrabil, ca rezistent la presiune, compromis și colaborare. Câmpeanu pune acest aspect pe seama firii lui închise dar și încăpățânate și, mai ales, pe seama unei autoproiecții egocentriste, chiar și ficționare, foarte puternice în care însă trebuie să vedem și proiecția politică (credința în viitorul sovietic).

„Am fost pus în Comitetul Central al U.T.C.“

În ciuda erorilor sale, Ceaușescu este promovat în conducerea ilegală din libertate și din închisori a partidului. Din autobiografie aflăm că în noiembrie 1933 a devenit membru UTC. A fost un salt politic sau măcar operațional, care nu se producea automat, ci ca urmare a unei recomandări bazate pe observarea calităților și a comportamentului și a unui vot prin care organizația își asuma anumite responsabilități și riscuri. A crede că Ceaușescu a fost primit în organizația subversivă UTC pe bază de prietenie sau pentru că era simpatic este o naivitate. El va preciza, cu formula tipică „am fost dat“, sarcinile și funcțiile pe care le-a primit de la conducerea partidului: „am fost dat la Comitetul Raional din (Sectorul) Negru“, apoi “în mişcarea antifascistă“ (1934), apoi în “Comisia Centrală a Tineretului“, apoi „am luat parte la conferinţa din septembrie 1939 a tineretului unde am făcut raportul asupra tineretului şi am propus reorganizarea unei organizaţii revoluţionare a tineretului şi creiarea unui front patriotic al tineretului“, ocazie cu care intră în relație directă cu șeful partidului, apoi, în iunie-iulie 1939, este trimis „o lună la şcoala de cadre împreună cu încă 5 tovi, problema principală care a fost prelucrată a fost Istoria Partidului Bolşevic“, apoi, în noiembrie 1939, scrie Ceaușescu, „am fost pus în Comitetul Central al U.T.C. “. În 1936 este primit în partid cu toate defectele lui de „comunicare“, atestate de Câmpeanu, dar care iarăși nu a fost o formalitate, iar în momentul în care ajunge la Doftana este „încadrat în celula de partid“ şi pus la diferite munci organizatorice. De unde până unde!?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 4 =