Caută
Close this search box.

Cumpănaşu susţine că Maior i-a sugerat să nu candideze la preşedinţie şi să renunţe la cazul Caracal

Alexandru Cumpănaşu

Alexandru Cumpănaşu susţine că George Maior i-a sugerat prieteneşte să nu candideze la preşedinţie şi să renunţe la lupta în cazul Caracal.

Mesajul, spune Cumpănaşu, i-ar fi parvenit înainte de vizita lui Klaus Iohannis în Statele Unite.

„Relaţia mea cu George Maior este o relaţie veche, îl respect, este un om care cred că a făcut mult bine României şi care cel puţin din poziţia de ambasador la Washington a ajutat foarte mult statul în relaţia cu Statele Unite ale Americii.

În ceea ce priveşte situaţia de acum, apropo de cum dictează serviciile, am avut o discuţie cu domnul Maior, după foarte mult timp – este un an de zile decât eu nu am mai vorbit cu domnia sa -, în care mi-a transmis că nu ar fi bine să mai continuu lupta cu Caracalul şi mi-a sugerat că nu ar fi bine totuşi nici să candidez la preşedinţie”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alexandru Cumpănaşu, liderul Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României (CNMR).

Unchiul Alexandrei a precizat că, în viziunea sa, mesajul transmis de fostul şef SRI a fost un averstisment, şi nu o ameninţare.

„Eu nu o iau ca pe o ameninţare, pentru că eu cred că domnul Maior este un om care păstrează nişte valori. A fost un fel de avertisment că, dacă o voi face, voi pierde şi ceea ce am construit până acum la nivel de CNMR sau la nivel de altceva şi că practic poziţionarea mea anti-sistem nu este una dintre cele mai fericite abordări”, a mai spus Cumpănaşu.

Întrebat care ar fi motivele pentru care Maior i-a scris, Cumpănaşu este de părere că fostul şef SRI fie a vrut să-l protejeze, pentru că „serviciile parchetul, politicul se vor urca cu picioarele” pe el, fie a deranjat „nişte jocuri şi domnia sa nu voia sa le deranjez”.

Cumpănaşu: Mesajul l-am primit cu o săptămână înainte ca domnul preşedinte Iohannis să plece în SUA

„Mesajul a venit într-un moment ciudat pentru mine. Eu v-am spus de la început şi vă spun şi acum, eu nu m-am răzgândit. (…) Mesajul l-am primit (…) cu o săptămână înainte ca domnul preşedinte Iohannis să plece în Statele Unite ale Americii (Iohannis a plecat în SUA la jumătatea lunii august, n.r.), într-o perioadă în care eu nu înţelegeam de unde şi până unde, adică mi-a fost puţin neclar de ce eu să nu mai activez, să nu mai fiu atent, să nu mă mai lupt pentru ce se întâmplă la Caracal. (…)

Eu cred că domnul Maior a făcut-o prieteneşte şi vreau să cred în prima variantă, nu în a doua, în care face parte dintr-o conspiraţie, este o relaţie pe care mi-am construit-o în timp şi vreau să cred că oamenii nu s-au dezumanizat”, a mai explicat sursa citată.

Alexandru Cumpănaşu a spus ferm că nu îi va urma sfatul lui George Maior. Acesta a anunţat deja că va candida la preşedinţie dacă va strânge semnăturile necesare.

Un răspuns

  1. Ar fi cazul ca SRI sa-i raspunda public lui Cumpanasu.
    Razboiul rece a fost o certitudine ce nu poate fi negata nimeni.
    Bombe nedezamorsate au ramas din toate razboaiele si au facut si vor face victime.
    Apropo, pentru civilii din Romania care este statutul lor fata de acest razboi?
    Razboiul rece a fost purtat in Romania ca un razboi civil (nedeclarat intre Securitate si informatorii securitatii impotriva civililor).
    (Cine nu este cu noi este impotriva noastra)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri