Caută
Close this search box.

Explicațiile HALUCINANTE ale inginerei care și-a omorât trei bebeluși. Mama criminală mai are 3 copii

bebelusi

Explicații incredibile și greu de acceptat, date de femeia acuzată că și-a ucis trei bebeluși. În fața anchetatorilor, mama, ingineră la o companie multinațională, a susținut că …nu i-a mai vrut.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că femeia din Poiana Negri le-a povestit anchetatorilor că mai are trei copii de 6, 8 şi 10 ani și nu a mai vrut alții. Din acest motiv a ajuns să îi omoare pe nou-născuți.

Până acum, femeia este acuzată de pruncucidere în cazul unui bebeluș pe care l-a născut viu pe 9 august, acasă, singură și neasistată medical.

Soțul femeii le-a declarat procurorilor că nu știa că soția sa este însărcinată.

Femeia a fost internată în spitalul din Vatra Dornei pentru îngrijiri medicale după naștere și urmează să fie supusă unei expertize psihiatrice.

În acest caz și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a declanșat o anchetă, cei trei copii ai femeii aflându-se deocamdată în grija unei mătușe.

Ancheta de la Suceava a început după ce un bebeluș a fost găsit mort, asfixiat într-o pungă, în gospodăria unei femei din Dorna Candrenilor, inginer la o multinațională. Cazul a fost semnalat de un polițist din sat, care a văzut femeia gravidă, iar apoi a sesizat că aceasta nu mai are burtă, dar nici copil. Ulterior, anchetatorii au descoperit în grădina femeii resturile a doi bebeluși, probabil îngropați imediat după naștere, în 2016 și 2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri