Caută
Close this search box.

FOTO. Barna contestat în USR de un rival puternic la candidatura pentru președinție

USR își va alege noul președinte la jumătatea lunii septembrie. Bătălia se poartă între Dan Barna, actualul șef al partidului, și deputatul de Iași Cosette Chichirău. Fiecare poartă o campanie internă pentru a-și atrage voturile membrilor formațiunii, pentru că la USR președintele este ales prin votul tuturor membrilor.

Fiecare are o platformă program și o echipă de lideri care ar veni la conducere odată cu victoria la congres. Dan Barna pare favorit prin prisma candidaturii la Președinția României, dar Cosette Chichirău are reproșuri concrete de făcut modului în care acesta conduce partidul, acuzându-l că a devenit captivul unui grup intern și că relația cu PLUS a fost gestionată „în genunchi”.

Cosette Chichirău – foto jos – a fost întrebată care sunt principalele puncte ale programului cu care va candida.

„Decizia de a candida la președinția partidului am luat-o după o serie de discuții cu lideri importanți din USR și am ajuns la concluzia că împreună putem forma cea mai bună echipă. Nu aș fi acceptat să fac acest pas atât de important fără o susținere largă.

USR se pregătește să intre la guvernare. Programul echipei mele garantează un sistem de reguli și instituții interne care împiedică derapajele celor de la putere, oricare ar fi ei, inclusiv eu.

Suntem ca Ulise, care s-a legat de catarg pentru a nu se lăsa ademenit de cântecul sirenelor. Puterea trebuie constrânsă de reguli, de control de jos in sus”, a declarat aceasta.

„Cum va fi în USR, așa va fi și in România. Pentru asta, este nevoie de organizare internă care să plece de la următoarele premise: democratizarea deciziilor prin consultare reală a colegilor din Biroul Național și Comitetul Politic, și întărirea autonomiei filialelor județene, inclusiv prin descentralizarea bugetului partidului.

În al doilea rând, deși USR a făcut unele propuneri de politici publice, nu și-a stabilit, prin consultarea membrilor, câteva priorități clare în care să investească resurse considerabile și pe care să le comunice. Și nu a anunțat un guvern din umbră.

Echipa din care fac parte va stabili, prin ample consultări interne, atât prioritățile de guvernare cât și guvernul din umbră până la sfârșitul acestui an. Acest guvern din umbră va include cei mai competenți oameni din USR, indiferent din ce grupare internă sau orientare provin ei. Iar prioritățile noastre, deși evidente pentru mulți membri USR – educație, sănătate, infrastructură, mediul de afaceri – trebuie făcute explicite printr-un vot în forurile de conducere”, a completat Cosette Chichirău.

La întrebarea referitoare la echipa ei, fiind mai bună decât cea a lui Dan Barna, Cosette Chichirău a răspuns: „Fac parte dintr-o echipă de lideri și de egali, de parteneri nu de subalterni.

În această echipă, suntem oameni diferiți, cu opțiuni diferite, dar știm să găsim numitorul comun. Printre noi se regăsesc Stelian Ion, cel care le-a ținut piept trei ani de zile lui Nicolicea și Iordache, Adrian Prisnel, deputat, fost olimpic internațional la chimie, educat la MIT, Nicu Ștefănuță, proaspăt europarlamentar și fost diplomat european, Tudor Benga, antreprenor și bursier în Statele Unite, Cristian Seidler, deputat și fost lider al asociației studenților la drept ELSA România, Ana Ciceală, consilier general la Primăria Bucuresti, care a câștigat procesele cu Firea, Mihai Goțiu, senator și cunoscut activist de mediu, și mulți alți lideri de filiale județene și locale, deputați, senatori și foști miniștri.

Sunt oameni cu CV, oameni care au condus echipe, care au lăsat ceva în urma lor acolo unde au fost. Nu sunt „prietenii” unuia sau ai altuia. Sunt oameni care stau pe picioarele lor, prin puterile proprii și asta este de neprețuit, de neînlocuit.

Suntem voci puternice și recunoscute, atât în interiorul USR, cât și în societate pentru că suntem implicați în fiecare zi în comunicarea publică, avem mai multă notorietate și credibilitate. Și, nu în ultimul rând, cred că prin ceea ce ne propunem, aducem unitate și echilibru în USR.”

Cosette Chichirău descrie mandatul lui Dan Barna: „Bun. Se putea și mai bine. A fost un mandat de tranziție, de la președintele fondator către maturizarea politică a USR. Avem nevoie acum de un președinte care să unească și să mobilizeze tot partidul.”

„ Mă refer mai degrabă la un șir de acțiuni care au inchis leadershipul central al USR și îl fac captiv unui număr mic de oameni. Nu poți să crezi că toată competența se află la oamenii care, pentru moment, „sunt cu tine”.

Or, această abordare mi se pare greșită pentru că Dan Barna riscă să devina el însuși captiv unui grup și să nu mai poată vedea peste acest gard care i se contruieste în jur.

Și nu este bine să te înconjori de oameni care îți spun tot timpul doar ce vrei să auzi. Rezultatele sunt mai bune pentru USR dacă în echipa de conducere există diversitate de idei și se încearcă obținerea unei soluții mai degrabă consensuale” , spune aceasta.

Cosette Chichirău a fost întrebată dacă îl susține în continuare pe Dan Barna la prezidențiale

„Am strâns și strâng în continuare semnături pentru Dan Barna. Organizația Iași strânge semnături. Public am spus cât se poate de clar: indiferent care este rezultatul campaniei pentru președinția USR, voi participa cu toată energia mea, voi comunica la fel de activ ca și până acum pentru ca Dan Barna să ajungă președintele României.

Chiar am spus că nemaifiind Dan președintele USR, i se va lua din povara de organizare internă și îi va permite să facă și mai energic campanie la prezidențiale. Evident că ajutorul și susținerea pe care o primim de la PLUS sunt importante” , a declarat Chichirău.

„USR este într-un punct de inflexiune. Fie ne păstrăm ADN-ul, fie ne transformăm într-un partid convențional, de genul celor pe care România le-a tot avut. Nu aș vorbi așadar despre probleme, cât mai degrabă despre riscuri.

Cred că eu, alături de echipa din care fac parte, suntem garanția că USR nu va deveni un partid ca oricare altul. Va rămâne un partid al străzii, al oamenilor simpli și nu al rețelelor politice, un partid al oamenilor competenți, al celor care iubesc democrația și respectă principiile ”, spune Cosette Chichirău despre problemele partidului și remedierea lor.

„Cu mine președinte, USR nu va negocia niciodată în genunchi”

„Cred că partidul lui Dacian Cioloș aduce un plus real pe scena politica românească. Îmi doresc o relație de colaborare corectă. Din punctul meu de vedere, varianta optimă pentru alegătorii noștri ar fi fost o fuziune. Înțeleg că PLUS are motivele lui să nu agreeze o astfel de opțiune și nu vreau să comentez.

Așa că ne rămâne varianta unei colaborări corecte. Nu este vorba despre a împărți ceva, ci doar despre a recunoaște munca membrilor simpli din USR, care este absolut enormă.

Am vorbit cu mulți colegi care au strâns semnături și la Fără Penali și la europarlamentare și semnalul lor a fost acesta: colaborare da, colaborare în orice condiții, nu. Nu este vorba despre „bătaia pe ciolan” sau „împărțirea de funcții”, ci de respectarea principiului meritocrației.

Dacă nu suntem în stare să recompensăm oamenii corect în USR, nu vom fi în stare să o facem nici în România. Aceeași atitudine o voi avea față de toate partidele cu care vom colabora ”, spune Cosette dacă va câștiga șefia partidului.

La întrebarea referitoare la intrarea la guvernare, dacă ar fi dispusă să negocieze funcția de premier cu partidele din opoziție, Cosette Chichirău a răspuns: „Vom vota o nouă moţiune de cenzură. Nici un efort nu e prea mic pentru ca guvernul PSD să plece. Însă vrem să intrăm la guvernare după un nou rând de alegeri parlamentare, pentru că vrem legitimitatea votului românilor pentru măsuri specifice și pentru o politică bazată pe reguli și principii.

Evident că o participare la guvernare trebuie negociată, însă contează ce anume negociezi. Nu aș accepta niciodată un compromis care să ne compromită. Guvernarea nu este un scop în sine. Este un mijloc. Degeaba am ajunge în Guvern, dacă nu am putea lua decizii.

Sau dacă prețul pentru aceste decizii ar fi să acceptăm un guvern plin de persoane care sunt departe de orice standarde de integritate.

Dincolo de persoana premierului, USR ar negocia principii și măsuri: fără penali, fără incompetenți, fără hoție. Și demararea imediată a marilor proiecte în educație, sănătate și infrastructură.”

„Prima măsură trebuie să fie curățarea sistemului public de clienți politici puși acolo pe pile”

„Prima măsură trebuie să fie curățarea sistemului public de clienți politici puși acolo pe pile și nu pe competență. Toate posturile, de la administrația publică la directorii de școli și spitale, trebuie să fie ocupate prin concurs.
Dezastrul din justiție trebuie reparat și Secția Specială de Investigare a Magistraților trebuie desființată.

Fără Penali în Funcții Publice trebuie transpus în Constituție, astfel încât toate guvernările de acum înainte să fie curate.
O altă măsură necesară imediat este digitalizarea statului român: timpul cetățeanului trebuie respectat, iar interacțiunea lui cu statul trebuie sa fie mai puțin sufocantă.

USR va avea curajul politic de a se angaja în proiecte cu rezultate pe termen lung, cum ar fi reformele în educație și sănătate. Am aflat de la experți în aceste domenii ca oricâți bani ai aloca pe termen mediu (2-3 ani), efectele nu se vor vedea decât peste mai mulți ani.

Obiectivele financiare ale unei guvernări USR sunt: stabilizarea bugetului și predictibilitate fiscală pentru mediul de afaceri, atragerea de fonduri europene, și investiţii majore în infrastructură, care să ajute creșterea economică”, a raspuns Chichirău, in legatură cu măsurile pe care USR ar trebui să le ia dacă va face parte dintr-un viitor guvern.

Cosette Chichirău a mai fost întrebată dacă ar câștigă, care ar trebui să fie scopul grupurilor interne din USRF, în special al celor de pe Facebook.

„Eu candidez ca să apăr democrația internă, nu ca să o sugrum. Nu văd de ce le-aș cenzura sau descuraja. Dimpotrivă, oamenii trebuie să decidă singuri ce și cu cine vor să vorbească. Trebuie încurajați să schimbe idei între ei, să se asocieze în susținerea unor cauze, să aibă inițiative și, în general, să facă orice cred că este bine.

De altfel, consider că acum colaborarea între filiale este scăzută și ca ar trebui încurajată de echipa de conducere. Cred ca sunt multe proiecte valoroase în filiale care ar putea fi propagate rapid la nivel național. Atmosfera de pe grupurile interne este uneori acidă și din cauza că cei din conducere nu au încurajat asocierea pe proiecte și o atitudine pozitivă.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri