Caută
Close this search box.

Gânduri de lider mondial. „Pot să visez din nou să câștig un Grand Slam?”

Simona Halep (4 WTA) s-a calificat dramatic în turul 2 la US Open, după ce a trecut, în maximum de seturi, de Nicole Gibbs (135 WTA). A fost 6-3, 3-6, 6-2 pentru fostul lider mondial, care a avut susținere puternică în tribune.

”Mă simt bine că m-am întors aici, am avut mult sprijin. Nu am simțit că am luptat împotriva unei americance, am avut sprijinul vostru. Ea a fost mai bună în setul 2, eu nu prea mai aveam energie, apoi m-am realimentat, am reușit să întorc meciul. Pot să visez din nou să câștig un Grand Slam? Fiecare turneu e dificil, mă bucur că am câștigat aici după 3 ani.”, a spus Simona Halep după meci.

Simona Halep va juca în manşa a doua tot cu o americancă, Taylor Townsend, locul 116 WTA.

Cu Townsend, Halep a jucat de trei ori şi a câştigat de fiecare dată în două seturi, ultima oară la Miami, în acest an, în turul al doilea, scor 6-1, 6-3.

Calificarea în manşa a doua este recompensată la US Open cu un premiu de o sută de mii de dolari şi cu 70 de puncte WTA.

Simona Halep a fost învinsă anul trecut în primul tur al openului american de Kaia Kanepi din Estonia, cu 6-2, 6-4, la fel în 2017, de Maria Şarapova, scor 6-4, 4-6, 6-3. Cel mai bun rezultat al fostului lider WTA la Flushing Meadows a fost atingerea fazei semifinalelor, în 2015, când a fost învinsă de italianca Flavia Pennetta, cu 6-1, 6-3.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri