Caută
Close this search box.

Gata cu batjocura! Partidul Dac aduce candidat din Legiunea Străină!

Cătălin Ioan Berenghi a anunțat faptul că va începe strângerea de semnături pentrualegerile prezidențiale din 2019. Berenghi a anunțat pe rețelele de socializare că va candida din partea Partidului Dac. El este un personaj destul de controversat și a avut apariții bizare în media, inclusiv în campania pentru primăria Capitalei în 2016.

Cătălin Berenghi și-a anunțat intenția de a candida la alegerile prezidențiale

Berenghi a făcut anunțul pe facebook, acolo unde a atașat o poză cu drapelul României și cu sloganul „Gata cu batjocura! Berenghi PREȘEDINTE – Partidul DAC”. De asemenea, acesta a anunțat că de joi, 29 august, va începe să strânga semnături: „AM HOTARAT! VOI CANDIDA! Maine incep campania pentru strangerea celor 200.000 semnaturi. MA AJUTATI?”, este mesajul adresat de Berenghi.

Cătălin Ioan Berenghi este un fost soldat în Legiunea Străină. El a ajuns pentru prima dată remarcat în spațiul public pentru faptul că a îngropat două carcase de porci pe terenul concesionat de statul român către comunitatea musulmană din România pentru construirea așa-numitei „mega moschee”. Purceii erau colorați în tricolor și au fost îngropați în pământ. Ulterior, alături de alți voluntari naționaliști, a montat pe terenul din apropiere de Romexpo mai multe cruci de lemn.

Cătălin Berenghi a candidat și la primăria Municipiului București

Bazându-se de faptul că gestul său a avut foarte multă acoperire în presă, Berenghi a decis să candideze în 2016 pentru primăria Capitalei. Atunci a apărut din nou în presa tabloidă pentru felul în care și-a completat declarația de avere, cu un apartament de 2.05 metri pătrați și altul de 2.67 mp. Totodată, în timpul campaniei electorale, candidatul s-a făcut remarcat prin faptul că l-a întrebat pe contracandidatul liberal Cătălin Predoiu ce vrea să facă în privința armelor psihotronice!

De asemenea, în ultima perioadă Berenghi a avut o activitate intensă juridică, reușind de mai multe ori să întârzie înregistrarea oficială a partidului Plus al lui Dacian Cioloș. În cele din urmă, după procese care au durat peste un an, fostul premier a putut să își înregistreze organizația politică, în ciuda opoziției lui Berenghi și a colegilor săi naționaliști, după cum arată ziare.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri